Catalog școlar online: părinții vor putea vedea pe internet toate notele și absențele elevilor

Notele şi absenţele care se regăsesc în cataloagele şcolare din toată țara vor fi înregistrate şi în varianta online, ca urmare a unui proiect legislativ care mai aşteaptă doar semnătura preşedintelui Iohannis.

Astfel, proiectul legislativ iniţiat de mai mulţi senatori şi deputaţi înfiinţează plaforma şcolară „Catalogul Online”.

Iniţiatorii au ca scop facilitarea accesului zilnic al părinţilor la informaţiile privind situaţiile şcolare ale elevilor, se arată în expunerea de motive a propunerii.

Senatul a acordat votul pozitiv cu 92 de „DA” şi 11 „NU”, la începutul săptămânii trecute, iar acesta ar putea intra în vigoare într-un termen de doi ani de la publicarea în Monitorul Oficial.

În propunerea legislativă, iniţiatorii susţin că există mai multe astfel de platforme online în ţară care funcţionează, însă „nici unul din site-urile despre care facem vorbire nu se află sub controlul exclusive al unei unităţi de învăţământ”, potrivit documentelor.

„Se înființează «Catalogul școlar On-line», platformă școlară on-line pentru publicarea zilnică a notelor și absențelor elevilor. Înființarea și gestionarea permanentă a «Catalogului On-line» intră în responsabilitatea unităților de învățământ preuniversitar”, se specifică în inițiativa legislativă.

Pentru a da răgaz școlilor din întreaga țară să înființeze catalogul școlar online, măsurile prevăzute în proiectul legislativ se vor aplica la doi ani după ce documentul este oficializat, adică este publicat în Monitorul Oficial.

În prezent, doar o parte dintre școlile din țara noastră utilizează o platformă online pentru a publica notele și absențele propriilor elevi. Mai exact, este vorba, pe lângă alte câteva școli care au decis să utilizeze o astfel de plaformă, despre toate școlile din sectorul trei al Capitalei, acolo unde acest catalog electronic este folosit de peste trei ani.

Proiectul legislativ nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie promulgat prin decret prezidențial şi, ulterior, publicat în Monitorul Oficial.

Leave a Comment