Calendarul examenului de Bacalaureat 2021. Încep probele scrise

Ministerul Educației a decis să păstreze calendarul examenului de Bacalaureat 2021 așa cum a fost stabilit în toamna anului trecut. Examenele vor fi organizate în două sesiuni, una de vară și a doua de toamnă, pentru cei ce au picat în prima sesiune. De asemenea, probele de evaluare a competențelor, programate în perioada 14-16 iunie (Limba română), 16-17 iunie (Limba maternă), 18-23 iunie (Competențe digitale) și 23-25 iunie (Limbă străină), nu se mai susțin, ci vor fi echivalate. Asta înseamnă că rămân doar probele scrise.

Prima sesiune iunie-iulie

Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen s-au finalizat în 4 iunie. În perioada 14-25 iunie va avea loc echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua cu: proba scrisă la Limba și literatura română – luni, 28 iunie; marți, 29 iunie – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă (matematică sau istorie); miercuri, 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă și joi, 1 iulie – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă. Afișarea rezultatelor la probele scrise va avea loc în 5 iulie, în intervalul orar 12 – 18. Depunerea contestațiilor va avea loc în perioada 6 – 9 iulie, iar în 9 iulie – afișarea rezultatelor finale.

Sesiunea de toamnă

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat va demara în cursul lunii iulie. Astfel, în periaoda 19 – 26 iulie va avea loc înscrierea candidaților, inclusiv a celor care au promovat examenele de corigențe. Bacalaureatul de toamnă va continua cu: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă în 16 august; 17 august – Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă; 18 august – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă; 19 august  – Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă și 23 – 31 august – Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale. În 31 august se vor afișa rezultatele la probele scrise (până la ora 12) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12—18. În perioada 1-3 septembrie vor și rezolvalte contestațiile, iar în 3 septembrie se vor afișa rezultatele finale.

Elevii care vor susține examenul de Bac 2021 trebuie să completeze o cerere de înscriere și un tabel. Candidaţii care solicită recunoaşterea, respectiv echivalarea unor probe susţinute în anii anteriori sau sesiunile anterioare completează partea I şi partea a II-a din cererea de înscriere. Candidaţii care, în cel puţin una din clasele a IX-a – a XII-a, au obţinut premii individuale la concursuri și olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de către Ministerul Educaţiei, la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat şi care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I şi partea a III-a din fișa-tip. De asemenea, candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare. Candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere europeană a competenţelor digitale şi solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare. Candidații care au obținut ulterior datei de 15 septembrie 2020 unul dintre certificatele ECDL completează cererea de înscriere precum și o cerere de recunoaștere și echivalare.

Leave a Comment