Bacalaureat 2018: rată de promovare cu aproape zece procente mai mică față de anul trecut

Absolvenții de liceu din Sălaj au obținut, în acest an, rezultate mai slabe la examenul maturității, față de cele de anul trecut. Cu un procent de promovabilitate de 61,92 la sută, regresul este de aproape zece procente față de 2017 când rata promovabilității în județul nostru a fost de 70,86 la sută. Cu aceste rezultate, județul Sălaj este cel mai slab din regiune. Și la nivel național rezultatele au fost mai slabe decât cele obținute de absolvenți în 2017, procentul de promovabilitate fiind de 67 la sută.

Rezultatele examenelor la Bacalaureat 2018, sesiunea iunie-iulie, au fost anunțate ieri, 4 iulie, cu puțin înainte de ora 10. Așteptate cu emoție de absolvenții de liceu, notele la bacalaureat sunt cu atât mai importante cu cât cântăresc mult la admiterea în învățământul superior, mai ales la acele profiluri unde nu se organizează concurs pentru intrarea la facultate.

Deși în acest an s-a înregistrat un număr record de medii de 10 la nivel național – 104, în județul Sălaj niciun absolvent de liceu nu a obținut media maximă la acest examen important (rezultate valabile înainte de soluționarea contestațiilor). Cea mai mare medie din județ a fost obținută de două eleve ale Colegiului Național „Silvania” din Zalău, Cotoară Andreea Maria și Erhan Ana Maria, ambele admise cu media 9.93. Alți 219 absolvenți au obținut medii de peste 9. Tot ieri au putut fi depuse contestaţiile.

Candidaţii au avut la dispoziție doar patru ore pentru a face acest demers, în intervalul orar 12-16. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza într-un alt judeţ decât acela în care s-a corectat iniţial, iar rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie 2018.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în judeţul Sălaj, s-au înscris la acest examen 1.812  absolvenţi, 1.615 din promoţia 2017-2018 şi 197 din promoţiile anterioare. Au fost prezenţi, în total, 1.649 candidaţi (163 absenţi) şi au promovat 1.021 (61,92 la sută) dintre care: 322 cu medii între 8 şi 8,99 (31, 54 la sută), 281 cu medii între 7 şi 7,99 (27,52 la sută), 221 cu medii între 9 şi 9,99 (21, 65 la sută), 197 cu medii între 6 şi 6,99 (19,29 la sută). Dintre cei 628 absolvenţi respinşi (38,08 la sută), 77 (12,26 la sută) au medii cuprinse în intervalul 5 – 5,99. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă scrisă este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este de cel puțin 6. În ce privește promovabilitatea pentru fiecare probă scrisă: proba scrisă la Limba și literatura română: 83,7 la sută și 10 note de 10 (zece): 7 Colegiul Național ”Silvania” Zalău, 2 Liceul Teoretic ”Ion Agârbiceanu” Jibou, 1 Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei; proba scrisă la Limba și literatura maternă: 89,41 la sută și 2 note de 10 (zece): Colegiul Național ”Silvania” Zalău, respectiv Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei; proba obligatorie a profilului (matematică și istorie): 71, 83 la suta și 32 note de 10 (zece): 22 Colegiul Național ”Silvania” Zalău, 5 Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 3 Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” Zalău, 2 Liceul Teoretic ”Ion Agârbiceanu” Jibou; proba la alegere a profilului și specializării: 83,01 la sută și 40 note de 10 (zece): 23 Colegiul Național ”Silvania” Zalău, 8 Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 4 Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” Zalău, 2 Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei, 1 Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, 1 Liceul Tehnic ”Voievodul Gelu” Zalău, 1 Liceul Tehnologic ”Voievodul Gelu” Zalău. Rezultatele absolvenților de liceu din Sălaj pot fi consultate AICI

 

 

 

 

Alte articole

2 Thoughts to “Bacalaureat 2018: rată de promovare cu aproape zece procente mai mică față de anul trecut”

  1. I.C.

    Două observații:
    1. Județul Cluj este primul pe țară. Nu e de mirare nivelul de dezvoltare al Clujului: pe lîngă faptul că drenează inteligența din județele Transilvaniei, acest rezultat la bacalaureat a apărut pe o bază și va ridica în continuare județul!
    2. Decalajul Cluj – Sălaj este de 20 de puncte procentuale. Adică nivelul acestui județ este scăzut și va scădea. Și dacă te gîndești că fără cele două-trei licee mai răsărite, promovabilitatea Sălajului ar fi pe la 25%, nemaivorbind de „licee” precum „Ossian” Șimleu cu 43 candidați și zero promovabilitate sau fără nici un candidat înscris sau cu 3-4 candidați – ce rost are existența unor asemenea „școli”?

  2. Inginer Marchis T.

    Rata promovabilitatii in Salaj e trasa in jos de unele licee tehnologice din Ileanda, Sarmasag, Cehu, Goga din Jibou, 2 din Zalau, pe langa cele din Galgau, Surduc, Sag, Ossian din Simleu, etc. FARA ACESTEA, invatamantul salajean s-ar afla pe un loc onorabil in clasamentrul national. Va veni vremea când asa numitele licee tehnologice vor deveni niste scoli profesionale, in care sa se invete meserii necesare pentru tara si pentru Europa. Profesorii lucreaza cu materialul pe care il au si fac ce pot cu el. Bijutierul produce podoabe frumoase din aur. Si castiga bine. Uneori si agricultorul se bucura de roadele muncii sale, când are o recolta buna, chiar daca lucreaza cu pamant si balegar.. Sa auzim de bine.

Leave a Comment