41 de profesori sălăjeni au picat Definitivatul

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar la nivelul județului Sălaj, este de 65,55 la sută, în creștere cu 16,14 la sută comparativ cu anul trecut (49,41 la sută), a anunțat Inspectoratul Școlar Sălaj. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate ieri dimineață, de  Ministerul Educației. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 78 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70 la sută în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Din totalul celor 119 candidaţi, 78 de candidați au obținut note la examen situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 33 candidaţi au fost notați între 9 și 9.99. De asemenea, 41 de candidați au avut note la examen între 5 și 7,99. Nu există note la examen sub 5.  La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 126 de candidați. Dintre aceștia, șapte candidați s-au retras. Nu au fost lucrări anulate în centrele de evaluare. Astfel, din totalul celor 119 candidaţi cu lucrări evaluate, 58 de candidați au obținut note la proba scrisă situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 8 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 52 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 9 de candidați. Conform calendarului aprobat, contestațiile se mai pot depune la centrul de examen de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău până astăzi la ora 12. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro. în data de 28 iulie. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Foto cu caracter informativ

Alte articole

3 Thoughts to “41 de profesori sălăjeni au picat Definitivatul”

  1. Anonim

    Meseria de profesor este una din ff puține ìn care postul este ocupat prin examen sever. Aici nu se poate băga partidu !

  2. Asa este 16:50

    E foarte corect ce spui. Spre deosebire de alte concursuri pe posturi bugetare (in special in administratia publica), pentru care conditiile de inscriere parca sunt scrise dupa chipul si asemanarea vreunei pupile politice, pentru titularizare conditiile sunt unice la nivelul tarii.

  3. Anonim

    Dar și-au luat salariile și sporurile integral.

Leave a Comment