Zălăuanul care introdus haşiş în Sălaj, arestat preventiv

Bărbatul acuzat de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Sălaj de trafic şi consum de droguri de risc a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile. Tribunalul Sălaj a admis marţi, cererea procurorilor de arestare preventivă a zălăuanului Nicolae Cătălin N.P., de 36 de ani, care a introdus în ţară haşiş şi l-a vândut, ulterior, unor consumatori din judeţ
În ceea ce-i priveşte pe cei doi liceeni din Zalău, în vârstă de 19 ani, care îl ajutau pe bărbat să comercializeze drogurile, aceştia vor fi cercetaţi în libertate, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, procurorii stabilind interdicţia de a părăsi ţara.
Reamintim că la începutul anului 2013, Nicolae Cătălin N.P. a achiziţionat din Spania aproximativ 300 de grame de haşiş, cantitate pe care a introdus-o în ţară. Ulterior, a împărţit-o în cantităţi mai mici, pentru a putea fi valorificată unor tineri de pe raza municipiului Zalău, în „biluţe” a câte 0,6-0,9 grame, pentru sume cuprinse între 80 şi 100 de lei, cu ajutorul unui cântar de mare precizie.
Ulterior, inculpatul a comercializat şi a pus la dispoziţia lui I.D. şi Ş.M., liceeni în Zalău, respectivele cantităţi de haşiş. La rândul lor, aceştia au vândut ori au pus la dispoziţia unor tineri din judeţ drogurile de mare risc, în schimbul unor sume cuprinse între 100 şi 150 de lei/gram.
Cei trei au fost prinşi în flagrant în 22 aprilie, de către lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO), în urma unor acţiuni coordonate de procurorii DIICOT Sălaj.

Leave a Comment