Zălăuani cercetaţi penal pentru furt de arbori

Doi zălăuani s-au ales cu dosare penale, după ce au fost surprinşi de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce transportau material lemnos, fără a avea acte de povenienţă pentru acesta. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, agenţii din cadrul Postului de Poliţie Sîg l-au oprit vineri, 28 martie, în trafic, pe Leontin I. de 31 de ani, care transporta cu tractorul material lemons. În urma cercetărilor, s-a constatat că tânărul, împreună cu Pavel C. de 24 de ani, transportau 30 arbori, de diferite specii, neputând face dovada provenienţei legale a acestora. Potrivit sursei citate, cantitatea de 3 metri cubi material lemons a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a se stabili prejudiciul cauzat prin infracţiune. Pe numele celor doi tineri, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.

One Thought to “Zălăuani cercetaţi penal pentru furt de arbori”

  1. Zălăuan

    Da oare poliţia din Sâg îşi face datoria şi în cazul localnicilor care fură lemne din pădure ?

Leave a Comment