Zălăuan găsit mort în maşină

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Zalău, a fost găsit fără suflare într-un autoturism oprit pe marginea drumului la Ţicău, judeţul Maramureş. Macabra descoperire a fost făcută în dimineaţa zilei de miercuri, 7 noiembrie, de către o persoană care a sesizat organele de poliţie. La faţa locului a fost solicitat să intervină şi un echipaj SMURD, care nu a putut decât să constate decesul bărbatului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Cecilia Grozavu, ne-a declarat că trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit de un sătean, care a anunţat imediat autorităţile. „În data 7 noiembrie, în jurul orei 7, poliţia din Ulmeni a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe DJ 108/A, la intrare în localitatea Ţicău dinspre Benesat, se găseşte un autoturism oprit pe partea stângă a drumului, iar conducătorul auto se află la volan, fără a se putea discuta cu acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, poliţiştii l-au identificat pe şofer ca fiind un bărbat de 49 ani, F. M., din Zalău.
Paramedicii SMURD care au deplasat la faţa locului nu au mai avut ce face decât să constate decesul bărbatului. „Din primele cercetări efectuate, nu sunt suspiciuni în cauză privind decesul bărbatului. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului Judeţean, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat Cecilia Grozavu.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.

Alte articole

One Thought to “Zălăuan găsit mort în maşină”

  1. Anonymus

    De ce nu ati chemta SMURD Zalau? Venea dr balint Iosif, ii dadea vreo doua flacoane de sange, facea resuscitare indiferent de momentul decesului si „va garanta sucessul”! Mai oameni buni, opriti acest schizofren!

Leave a Comment