Zălăuan beat la volan, nu a oprit la semnalul poliţiştilor

Un zălăuan în vârstă de 32 de ani s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce, aflat la volanul unui autoturism, nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale poliţiştilor şi şi-a continuat drumul. În plus, a sfidat oamenii legii apăsând pedala de acceleraţie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, polițiștii Postului de Poliție Chieșd l-au depistat pe zălăuan în trafic, la finalul săptămânii trecute, pe un drum din localitatea Giurtelecu Șimleului. Polițiștii au încercat să oprească autoturismul prin folosirea semnalelor luminoase și acustice, însă conducătorul auto a accelerat, încercând să se sustragă controlului. Oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, iar în cele din urmă zălăuanul a oprit în curtea unei case din localitate. După ce i-au stabilit identitatea, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, întrucât emana halenă alcoolică, dar acesta a refuzat. Bărbatul a fost dus o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere sub influența alcoolului.

Leave a Comment