Zalău: condamnare în cazul tânărului care și-a bătut cu cruzime prietena

Bărbatul în vârstă de 25 de ani care, în 26 noiembrie 2020 și-a bătut prietena până când aceasta a căzut în stare de inconstiență pe trotuar, a fost condamnat în primă instanță zilele trecute la 7 ani de închisoare de magistrații Tribunalului Sălaj. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În sentință se arată:

(…)Condamnă pe inculpatul C M R, în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie. (…) menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C M R (…) deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 26.11.2020 la zi. (…) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. (…) se aduce la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic”, scrie în sentința pronunțată de magistrații sălăjeni.

Reamintim cititorilor că fapta a avut loc pe o stradă din Zalău. Pe fondul consumului de alcool și într-o criză de gelozie, bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a luat-o la bătaie pe tânără, lovind-o în mod repetat cu pumnii în zona capului până când aceasta a căzut, inconștientă, pe trotuar. Bărbatul a dus-o pe femeie la locuința unor prieteni, aceasta rămânând, în continuare, în stare de inconștiență. Agresorul a continuat să bea, iar a doua zi, văzând că tânăra este în aceeași stare, a anunțat prin numărul de urgență 112 fapta, fata fiind transportată la spital. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore fiind ulterior arestat preventiv. Procurorii au dispus, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Bărbatul în vârstă de 25 de ani va avea de plătit victimei 50.000 de euro daune morale și 20.000 de lei despăgubiri materiale, dar și aproximativ 70.000 de lei către Spitalul Județean, Serviciul de Ambulanță Sălaj și către stat.

Leave a Comment