Zălăuanii, amendaţi de agenţii comunitari

Zălăuanii, amendaţi de agenţii comunitari

Agenţii comunitari zălăuani au sancţionat contravenţional, în ultima săptămână, 25 de zălăuani certaţi cu legea. Aproape jumătate dintre cei amendaţi au fost proprietarii de autoturisme parcate pe interzis şi cerşetorii.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Zalău, Lucian Trif, a declarat că sancţiunile aplicate s-au lăsat cu amenzi în valoare de peste 2.000 de lei. În perioada 10-17 februarie, agenţii comunitari au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 14 amenzi iar restul avertismente.

Cinci sancţiuni au fost aplicate unor persoane care au apelat în mod repetat la mila publică fiind persoane apte de muncă, trei au fost sancţionate cu amendă deoarece au consumat băuturi alcoolice pe domeniul public, iar o persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă pentru că a lăsat, în libertate, câinele care prezenta pericol pentru persoane. Şapte persoane au fost sancţionate deoarece au parcat autoturismele în alte locuri decât cele special amenajate, în timp ce alte trei au fost sancţionate pentru că au spălat autoturismele în alte locuri decât cele special amenajate în acest scop. Valoarea totală a amenzilor a însumat 2.150 de lei, a declarat Lucian Trif.

Potrivit acestuia, în perioada de referinţă, agenţii Poliţiei Comunitare au răspuns la un număr de 31 sesizări ale cetăţenilor, din care 28 au fost rezolvate pe loc, celelalte fiind transmise instituţiilor abilitate pentru competenta soluţionare.

Leave a Comment