Weekend cu dosare penale şi mult alcool

 

Nu mai puţin de şapte şoferi s-au ales, la sfârşitul săptămânii trecute, cu dosar penal după ce au fost surprinşi conducând deşi consumaseră băuturi alcoolice. Prima infracţiune a fost constatată vineri, 25 iulie, de către poliţiştii din Şimleu Silvaniei. În jurul orei 20,20, oamenii legii au oprit pentru control, pe strada Simion Bărnuţiu, un autoturism condus de A. Bogdan, din Zalnoc. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că bărbatul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,52 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
O zi mai târziu, în jurul orei 4, poliţiştii rutieri din Zalău l-au identificat în trafic, pe Tiberiu N. de 31 ani, din Jibou, care se afla la volanul unui autoturism. Fiind testat cu aparatul alcoolest, a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0, 57 miligrame/litru alcool pur în sânge.
Tot sâmbătă, 26 iulie, ora 18.59, poliţiştii din Şimleu Silvaniei, l-au identificat în trafic pe Florin R. de 37 ani, din Sîg, care a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Oamenii legii au constatat că, aflat la volanul unui autoturism, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat faptul că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 1,43 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Duminică, 27 iulie, nu mai puţin de trei conducători auto au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Primul a fost identificat în jurul orei 1 de către poliţiştii rutieri din Zalău pe bulevardul Mihai Viteazu. Cătălin M. de 27 ani, din Zalău, se urcase la volan, deşi avea o îmbibaţie de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Tot în aceeaşi zi, poliţiştii din Jibou l-au oprit în trafic pe Cristian B. de 29 ani, din Jibou, care conducea un autoturism. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că bărbatul se găsea sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,84 miligrame/litru alcool în aerul expirat.
Aproximativ două ore mai târziu, tot poliţiştii din Jibou l-au oprit în trafic şi pe Ioan R. de 38 ani, din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a evidenţiat o alcoolemie de 1,10 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Luni, 28 iulie, în jurul orei 1, poliţiştii din Zalău au identificat în trafic un autoturism condus de Florin I. de 23 ani, din Zalău, care avea o îmbibaţie de 0,48 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Potrivit sursei citate, în toate cazurile s-au întocmit dosare penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge.

Leave a Comment