Weekend cu accidente „uşoare”

Două persoane au fost rănite uşor în urma unor accidente rutiere care au avut loc în municipiu, la sfârşitul săptămânii trecute. Primul accident s-a petrecut sâmbătă, pe strada Bujorilor din Zalău, în jurul orei 15. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Alexandru A., de 19 ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul l-a accidentat uşor pe Vlad O., de 13 ani, din Zalău, care circula cu bicicleta şi nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga.

Cel de-al doilea accident a avut loc duminică, 25 august, pe strada Armoniei din Zalău, în jurul orei 9. Potrivit sursei citate, Emil B., în vârstă de 47 de ani, în timp ce traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de Camelia S., de 44 de ani, din Zalău. În urma impactului pietonul a suferit leziuni uşoare.

Leave a Comment