Victor Deleu, omagiat la 142 de ani de la naștere

În Anul Centenar, Instituția Prefectului – județul Sălaj, în colaborare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne și Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale, a marcat, vineri, 25 mai, împlinirea a 142 de ani de la nașterea lui Victor Deleu, personaj-cheie al Marii Uniri.
”Mântuirea neamului nostru nu ne va veni de nicăieri, dacă noi nu ne vom știa-o afla. În noi zece garanția viitorului și numai noi vom fi în stare să ne luptăm (n.r. câștigăm) drepturile unei vieți corespunzătoare idealurilor nostre”, spunea Victor Deleu, în urmă cu mai bine de 100 de ani, în ziarul Gazeta de Duminică. Rostite în 1907, cuvintele marelui om de stat, născut la Pericei, în 1876, sunt la fel de actuale și astăzi.

Manifestarea a debutat la statuia lui Victor Deleu, din fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, cu intonarea imnului național, după care subprefectul Vegh Alexandru a dat citire mesajului din partea Instituției Prefectului. ”În ziua de 1 Decembrie 1918 a fost ales membru al Marelui Sfat Naţional, participând la Marea Unire, iar apoi a fost ales de către Consiliul Dirigent de la Bucureşti secretar general al resortului Interne, fiind însărcinat cu siguranţa statului şi organizarea poliţiei.

În perioada interbelică a reprezentat Sălajul ca deputat în Parlamentul României, fiind ales de către sălăjeni de opt ori, adică de fiecare dată când a candidat. În această calitatea a contribuit la elaborarea unor legi importante precum cea a organizării jandarmeriei şi poliţiei. (…) Personalități ca Victor Deleu au construit România de astăzi și trebuie să constituie, peste timp, reperele morale ale generațiilor viitoare”, a precizat, în cuvântul său, Vegh Alexandru. Despre ridicarea statuii lui Victor Deleu a vorbit, mai apoi, Alexandru Mastan, fost inspector șef al IPJ Sălaj, inițiator al proiectului. Participanții la eveniment au depus flori la statuia lui Victor Deleu. Festivitatea a continuat la sediul Direcției Județene Sălaj a Arhivelor Naționale, unde personalitatea lui Victor Deleu a fost evocată de istoricul Marin Pop, Dănuț Pop – șef serviciu și Mihaela Sabou – consilier superior, în incintă find amenajată și o expoziție cu fotografii și documente legate de viața și activitatea marelui om de stat.

3 Thoughts to “Victor Deleu, omagiat la 142 de ani de la naștere”

  1. Anonim

    nu-i directie judetean e serviciu judetean

  2. Anonim

    Da’ de ce l-a făcut sculptorul fără pantaloni?

    1. Anonim

      a fost mai ieftin

Leave a Comment