Veteranul de război Ilie Pop a împlinit 100 de ani

Aniversatul zilei de astăzi este sublocotenentul în retragere Ilie Pop, din Sălăjeni, veteran de război ce s-a născut acum 100 de ani, într-o zi de luni a anului 1921. A luptat în tranşeele şi pe fronturile din al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei și fostei Cehoslovacii.
Sfârșitul războiului îl găsește în Munții Tatra, de unde mărșăluieşte pe jos, până la Lipova, de unde a fost lăsat la vatră, la data de 15 august 1945.
Actualmente este membru al Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Județeană Sălaj, fiind participant activ la activitățile acesteia. Pentru meritele deosebite din timpul războiului, cât și a celor pe linie de asociație a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945” și a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere.
“Eroii nu sunt în cărţile cu poveşti, eroii sunt printre noi şi trebuie să-i apreciem şi să-i preţuim aşa cum se cuvine! La mulţi ani, la împlinirea a 100 de ani, veteranului nostru, Ilie Pop. Sănătate, viaţă lungă şi plină de bucurii alături de cei dragi!” – a transmis sărbătoritului, Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj.
M. S.

Leave a Comment