Veste cutremurătoare despre bărbatul din Şamşud dispărut acum două luni

Veşti tragice pentru familia bărbatului de 47 de ani dispărut fără urmă în 29 septembrie. Trupul bărbatului a fost găsit duminică, în Pădurea Meseş, aproape de Centrul Acasă, spânzurat de un copac. Descoperirea macabră a fost făcută din întâmplare de un bărbat care a avut drum prin locul respectiv. Trupul neînsufleţit al bărbatului, aflat într-o stare avansată de degradare, a fost ridicat de Medicina Legală şi transportat în vederea identificării (care a confirmat ulterior că este vorba despre persoana ce fusese dată dispărută ) şi a efectuării necropsiei. Bărbatul dispăruse înainte să revină acasă după o zi obişnuită de muncă, fără să lase un mesaj telefonic sau scris, apropiaţilor. Ultima dată când familia a luat legătură cu acesta a fost în data de 29 septembrie, când, la sfârşitul programului de lucru, bărbatul i-a telefonat soţiei spunându-i că se va întoarce acasă cu autobuzul de ora 18. Motivele pentru care bărbatul şi-a încheiat socotelile cu viaţa vor rămâne, probabil, necunoscute celor care l-au aşteptat timp de aproape două luni să se întoarcă acasă.

3 Thoughts to “Veste cutremurătoare despre bărbatul din Şamşud dispărut acum două luni”

  1. Anonim

    Inche om ungurul spânzurat.Ierte dumnezeu păcatele la el.Da nu-i problem că mai rămas destul.fiecare copacul are ungurul lui.sfoara poate să se reciclează.ertem?

  2. Ferencz

    Comentariul de mai sus constituie incitare la ura impotriva minoritatilor maghiare.

  3. Anonim

    Acum inteleg de ce taie Verestay padurile din Romania , sa nu se mai spunzure ungurii cand e vreme urata afara …. muhahahaha

Leave a Comment