Un urs a atacat o gospodărie din Marca și a ucis două animale (VIDEO)

Luna trecută, colegul meu Adrian Lungu trăgea un semnal de alarmă în articolul „Nu e de glumă. 14 urși au fost înregistrați în pădurile Sălajului”. Din păcate nu cred că s-a panicat sau alertat cineva. Ei bine, nu a durat mult până când ne-am trezit cu urșii lângă gospodării. În data de 31 iulie, autoritățile din comuna Marca au fost chemate de urgență la o gospodărie din satul Marca Hută. Într-un lăstăriș din apropierea caselor a poposit ursul, însă nu a fost deloc pașnic. Flămând fiind, s-a năpustit pur și simplu asupra animalelor și, în cele din urmă, a reușit să omoare o vacă și un vițel care pășunau în liniște în jurul orei 19. La fața locului s-au deplasat și polițiștii de la Secția de Poliție Nușfalău care au constatat paguba.

În data de 1 august, la nivelul Prefecturii Sălaj a avut loc o ședință de urgență la care au participat subprefectul Florin Florian, primarul comunei Marca și reprezentanți ai asociațiilor de vânători. Cu privire la acest subiect, acesta a declarat „este adevărat că un urs a atacat și ucis două bovine din Marca Hută. Astăzi am avut o ședință pe acest subiect și facem toate demersurile posibile pentru a-i despăgubi pe cetățeni”. Prezența ursului atacator a fost confirmată și de către Cristian Crișan – directorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj.

 La început, primarul din Marca a crezut că este o glumă

 Contactat cu privire la vizita ursului în satul Marca Hută, Ioan Șumălan – primarul comunei Marca ne-a declarat că „a fost un șoc pentru mine, prima dată când m-a sunat poliția am crezut că este o glumă. M-am deplasat la fața locului ca să văd cu ochii mei, am fost și am văzut locul unde s-a întâmplat totul. De la lăstărișul unde a atacat ursul animalele și până în Marca sunt cam opt kilometri”.

Cum a fost găsit ursul ucigaș

Unui cetățean i-au dispărut animalele, mai exact o vacă și vițelul acesteia, motiv pentru care a mers să le caute deoarece se întuneca. La un moment dat, într-un lăstăriș bărbatul a văzut ceva negru mișcându-se prin iarbă ceea ce i-a atras imediat atenția. S-a mai apropiat puțin și atunci și-a dat seama că era un urs în carne și oase. Gândindu-se că nimeni nu-l va crede, acesta a și filmat ursul și a alergat să aducă câteva persoane în ajutor, neștiind că victime erau propriile animale. Când acesta a revenit la fața locului, ursul plecase sătul și în urma lui a lăsat vițelul omorât din care s-a înfruptat pe cinste, vaca moartă a gospodarului fiind găsită puțin mai departe.

Ce urmează să se întâmple la Marca

Primarul din Marca spune că problema este cât se poate de serioasă și ea trebuie tratată cu mare seriozitate, prin urmare „acum urmăm procedura care se impune în acest caz. În data de 1 august am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar mâine la fața locului se va prezenta și comisia județeană pentru a constata și evalua pagubele produse de animalul sălbatic. Procedura prevede să nu depășim 48 de ore din momentul producerii incidentului, altfel proprietarul animalelor își va pierde dreptul de a fi despăgubit. Evaluarea pagubelor nu intră în atribuțiile Primăriei”.

Știm cu toții că ursul este un animal ocrotit de lege și prin urmare el nu poate fi omorât, iar discuții cu privire la acest subiect au tot fost. Primarul din Marca spune că practic nu poate face mare lucru mai departe, pentru ca cetățenii să fie în siguranță. Pe scurt „noi nu putem face tare multe. Animalele sălbatice migrează și nu pot fi atent monitorizate de noi. Tot ce putem face este să înștiințăm rapid populația, să comunicăm și să-i informăm cu privire la modul în care să reacționeze dacă văd sau întâlnesc un urs. Vom folosi pentru informare toate mijloacele pe care le avem în dotare: comunicări interne, comunicări pe Facebook, în media și la biserici. Vom comunica, dar fără-i alertăm pe oameni”.

Ce trist că doar atât putem face în cazul urșilor periculoși: să comunicăm, să zicem, să informăm oamenii. În cel mai bun caz mai despăgubim, desigur că tot din banii noștri, ai contribuabililor. Dar de făcut ceva concret ca să nu mai moară animale și oameni, să nu mai fie rănite animale sau oameni, când ne apucăm?

Reprezentanții Prefecturii Sălaj spun că „noi nu avem atribuții concrete în acest sens, totul cade în responsabilitatea Primăriei și a comisiei locale. Prin ședința convocată în data de 1 august am adus la cunoștința primarului care sunt pașii concreți de urmat”. Simplu, așa se spală autoritățile statului de responsabilități, aruncă ursul mai departe și tot așa. Dar dacă prin lege nu sunt trecute și stipulate clar niște responsabilități și pași de urmat, luând drept caz concret situația de la Marca și desigur din alte zone și localități din țară, se poate da o ordonanță sau se poate schimba legea pentru ca să evităm bâlbâielile și emoțiile primarilor atunci când dau nas în nas cu ursul? Nu de alta, dar în cazul din Marca Hută primarul a recunoscut faptul că „pentru noi situația este nouă, chiar inedită cred pentru toți primarii din județ și prin urmare e important să știm ce avem de făcut pentru ca nicio persoană să trebuiască să fie expusă unui risc similar. Trebuie să fim cu toții în siguranță”.

 

4 Thoughts to “Un urs a atacat o gospodărie din Marca și a ucis două animale (VIDEO)”

  1. […] Luna trecută, colegul meu Adrian Lungu trăgea un semnal de alarmă în articolul „Nu e de glumă. 14 urși au fost înregistrați în pădurile Sălajului”. Din păcate nu cred că s-a panicat sau alertat cineva. Ei bine, nu a durat mult până când ne-am trezit cu urșii lângă gospodării. În data de 31 iulie, autoritățile din comuna Marca au fost chemate de urgență la o gospodărie din satul Marca Hută. Într-un lăstăriș din apropierea caselor a poposit ursul, însă nu a fost deloc pașnic. Flămând fiind, s-a năpustit pur și… Citeste mai mult […]

  2. […] Luna trecută, colegul meu Adrian Lungu trăgea un semnal de alarmă în articolul „Nu e de glumă. 14 urși au fost înregistrați în pădurile Sălajului”. Din păcate nu cred că s-a panicat sau alertat cineva. Ei bine, nu a durat mult până când ne-am trezit cu urșii lângă gospodării. În data de 31 iulie, autoritățile din comuna Marca au fost chemate de urgență la o gospodărie din satul Marca Hută. Într-un lăstăriș din apropierea caselor a poposit ursul, însă nu a fost deloc pașnic.  » Mai multe detalii […]

  3. Neluțu

    D-le primar din Marca, asteptam sa ne tineti la curent cu evolutia demersurilor facute de d-voastra (solicitare autoritati, care sunt acestea, etc?) in recuperarea pagubelor! Suntem interesati ptr ca si noi avem un urs in Paduris, comuna Hida!

  4. Anonim

    Neluțu, ai văzut cum „elefanții” din instituțiile statului (și sunt mulți) se calcă pe picioare și se scuză că : noi nu avem atribuții, noi nu putem, noi nu răspundem…… În loc ca unul din elefanți, cu trompa mai mare, să ia taurul de coarne, să anunțe pe cine trebuie și să convoace niște vânători la treabă.

Leave a Comment