Un şofer beat a tamponat două maşini şi… a fugit

A băut, a lovit şi a fugit. Este isprava unui cehan în vârstă de 37 de ani care, joi seara, după ce s-a urcat beat la volanul maşinii, a provocat două tamponări pe străzile din oraş şi a încercat să scape de oamenii legii fugind din oraş.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că bărbatul a fost reclamat de către conducătorul auto al uneia dintre maşinile avariate. „În cursul zilei de 8 octombrie, la ora 20.40, poliţiştii au fost sesizaţi de Leontin B., de 42 de ani, din localitatea hunedoreană Cioclovina, despre faptul că, în timp ce conducea un autoturism cu remorcă pe strada Poiana, din Cehu Silvaniei, a fost lovit din spate de un alt autoturism, care a părăsit locul accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt.
La scurt timp de la sesizare, oamenii legii l-au identificat pe şoferul fugar, tocmai la ieşirea din oraş. „În urma cercetărilor, poliţiştii cehani au constatat că S. Lorand, de 37 de ani, din oraş, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu maşina hunedoreanului care circula regulamentar. Fără să oprească în momentul producerii accidentului, cehanul de 37 de ani şi-a continuat drumul pe strada Trandafirilor din oraş, unde a tamponat un alt autoturism care se afla parcat regulamentar în zonă, părăsind şi de această dată locul faptei”, a declarat Cristea.
Potrivit sursei citate, la testarea cu aparatul alcooltest, oamenii legii s-au lămurit de motivele pentru care şoferul a fugit de la locul faptei. „La testarea cu aparatul alcooltest s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,72 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat Cristea.
În urma evenimentului nu au rezultat răniri de persoane, doar avarierea autoturismului parcat şi a remorcii hunedoreanului. Prin urmare, pe numele cehanului au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Leave a Comment