Un sălăjean, victima unui accident mortal produs la intrarea în municipiul Deva

Un accident rutier mortal în care a fost implicat un sălăjean s-a petrecut miercuri pe Drumul Național 7, la intrarea în Deva dinspre Arad (zona Izvorul Decebal). Două autoturisme s-au tamponat frontal pentru că unul dintre șoferi a rulat pe contrasens după ce a ieșit în DN 7 de pe podul peste râul Mureș. „Șoferul care a produs accidentul rutier, în vârstă de 74 de ani, din Sălaj, a murit. Celălalt conducător și un pasager din mașina care circula regulamentar au fost răniți”, au făcut cunoscut reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Cel mai probabil şoferul sălăjean nu a ţinut cont de indicatoarele din zona podului peste Mureş, care arată faptul că şoferii care se îndreaptă spre Deva, de pe DN 76 sau de pe Autostrada A1, trebuie să vireze la dreapta, pentru a intra în giraţia de pe DN 7 şi apoi să se întoarcă spre oraş. Și alți șoferi au fost surprinși circulând pe contrasens pe tronsonul de circa un kilometru, pe care au fost montați parapeți mediani. Din 2015, giraţia şi parapeţii din beton au fost amplasate pe DN 7, la ieşirea din Deva, tocmai pentru reducerea riscului unor accidente grave, pe unul dintre cele mai aglomerate sectoare ale drumului naţional.

Alte articole

One Thought to “Un sălăjean, victima unui accident mortal produs la intrarea în municipiul Deva”

  1. Anonim

    Dacă n-a înțeles indicatoarele de circulație…

Leave a Comment