Un angajat Brantner și-a accidentat grav un coleg

Un grav accident de muncă s-a petrecut marți, 5 septembrie, în jurul orei 12, în localitatea Deja, comuna Sălățig, în urma căruia un tânăr de 21 de ani, din Zalău, s-a ales cu răni severe.

Un bărbat de 41 de ani, șofer pe o mașină de gunoi aparținând companiei Brantner, operatorul județean de salubritate, în timp ce efectua manevra de mers înapoi a autospecialei a accidentat grav un tânăr de 21 de ani. Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, la momentul producerii evenimentului, tânărul se afla pe scara de serviciu a autospecialei, fiind surprins între aceasta și un stâlp de susținere al rețelei electrice, care s-a rupt. Furnizarea energiei electrice în zonă a fost întreruptă.

Victima a fost transportată la Urgenţă pentru îngrijiri medicale și investigații, fiind internată pe Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Zalău.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

O comisie a companiei va cerceta cazul

Fiind vorba despre un accident de muncă, reprezentanţii companiei de salubritate au anunţat de îndată Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj. „Din informaţiile noastre, victima este în incapacitate temporară de muncă, situaţie în care competenţa de cercetare a cauzei revine angajatorului. Acesta are obligaţia de a desemna o comisie din care să facă parte şi un specialist în sănătate şi securitate în muncă, şi care să determine împrejurărilor şi cauzele care au condus la producerea evenimentului, să stabilească reglementărilor legale încălcate, precum şi răspunderea şi măsurile care trebuie luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare”, ne-a declarat Lucian Lazoc, inspector şef adjunct al ITM Sălaj.

Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin trei persoane, care trebuie să aibă pregatire tehnică corespunzătoare, să nu fie implicate în organizarea şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi nici să fi avut vreo responsabilitate în producerea evenimentului. În mod obligatoriu, unul dintre membriio comisiei de cercetare trebuie să fie, după caz lucrător desemnat şi reprezentant al serviciului intern de prevenire şi protecţie sau reprezentant al serviciului extern de prevenire şi protecţie, care trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă aferente nivelului superior sau să aibă competenţele specifice ocupaţiei de expert în securitate şi sănătate în muncă.

Comisia are la dispoziţie 10 zile lucrătoare pentru a comunica Inspectoratului concluziile cercetării, instituţia urmând să le avizeze sau nu.

Leave a Comment