Trafic feroviar întrerupt pentru câteva ore! O maşină a fost spulberată de tren în apropiere de Someş Odorhei

 

Circulaţia feroviară între Jibou şi Dej, zona afectată de coliziunea de marţi după – amiază dintre un autoturism şi un tren a fost reluată în jurul orei 22, la aproximativ patru ore după producerea accidentului, echipele feroviare intervenind pentru eliberarea liniei şi redeschiderea traficului în condiţiii de siguranţă.
Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, ca urmare a întreruperii traficului au fost afectate trei trenuri de pasegeri: IR 1745 Bucuresti Nord – Satu Mare – pasagerii au fost preluaţi şi transportaţi până la destinaţia finală cu mijloace auto, IR 1642 Dej Călători – Bucureşti Nord – şi-a reluat circulaţia cu 51 minute întârziere şi circula suplimentar ca tren IR 12590 pe distanţa Jibou- Dej Călători – Săraţel – Bucureşti Nord şi R 4091 Satu Mare – Jibou – Dej Călători (grupa de vagoane de la IR 1642) – a fost anulat pe distanţa Jibou – Dej Călători.
Pasagerii care au avut bilete la trenurile a căror circulaţie a fost afectată de acest incident, precum şi posesorii de abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul/călătoriile neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată şi reglementărilor în vigoare. „Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile la http://www.cfrcalatori.ro/2482”, a precizat sursa citată.
Reamintim că marţi, 7 octombrie, în jurul orei 18, a avut loc un accident grav, soldat cu rănirea a trei persoane, pe calea ferată între localităţile Jibou şi Someş Odorhei. Potrivit poliţiştilor sălăjeni, un autoturism, înmatriculat în judeţul Cluj, în care se aflau trei bărbaţi, a încercat să treacă calea ferată, fără să se asigure, moment în care a fost lovit în plin de trenul personal ce venea dinspre Baia Mare. În urma impactului, două din persoanele aflate în maşină au fost proiectate prin parbriz, iar cea de-a treia a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Cele trei victime, una din Jibou şi două din Cluj, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Victimele accidentului, transferate la Cluj
Cei trei bărbaţi, doi din Cluj, de 39 de ani, respectiv 40 de ani, şi unul din Jibou, în vârstă de 61 de ani, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în jurul orei 19, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al unităţii medicale. Pacientul de 40 de ani, diagnosticat cu politraumatism, după ce a fost investigat şi stabilizat a fost transferat pentru tratament de specialitate la Clinica de Neurochirurgie Cluj – Napoca. Acelaşi diagnostic l-a primit şi cel de-al doilea clujean, acesta fiind transferat la Clinica de Ortopedie din Cluj- Napoca. De asemenea, şi jibouanul se află în prezent internat la Cluj, în cadrul Clinicii de Chirurgie Toracică.

 

Leave a Comment