Tânără accidentată grav în Ileanda

Un grav accident de circulaţie a avut loc în dimineaţa zilei de duminică, 8 noiembrie, în comuna Ileanda. Cauza producerii acestuia a fost neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum în curbă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. ” În jurul orei 2, o tânără de 27 ani, din Perii Vadului, conducea autoturismul pe direcţia Dej – Baia Mare, iar într-o curbă la stânga deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a derapat şi s-a răsturnat în şanţ”, au explicat poliţiştii sălăjeni.
În urma impactului, pasagera de pe bancheta din spate, o tânără de 29 ani, din Perii Vadului, a fost rănită grav.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Baia Mare pentru îngrijiri medicale.
Potrivit sursei citate, în cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment