Tânăr ieșean, prins de polițiștii sălăjeni cu zeci de kilograme de petarde și pocnitori

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Butea – județul Iași s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiștii sălăjeni. Motivul? În cursul zilei de miercuri – 28 decembrie, ieșeanul a fost prins, în comuna Treznea, cu 25 de kilograme de articole pirotehnice (artificii, pocnitori, petarde etc. din categoriile P1, F2 și F3 ). Acesta le-a declarat polițiștilor că marfa a achiziționat-o on-line. Oamenii legii au confiscat întreaga cantitate de articole pirotehnice pe care care ieșeanul o avea fără drept. Potrivit prevederilor legale privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice, deținerea articolelor din categoria celor de mai sus este interzisă publicului larg, cu excepția persoanelor care au calitatea de pirotehnician autorizat. Pe această cale, polițiștii reamintesc cetățenilor faptul că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an.
”Sunt interzise deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 și F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehniști, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la un an”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Polițiștii acționează în continuare pentru combaterea comerțului ilegal cu articole pirotehnice, acțiune prin care se previne apariția unor accidente sau pagube materiale.

One Thought to “Tânăr ieșean, prins de polițiștii sălăjeni cu zeci de kilograme de petarde și pocnitori”

  1. […] Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Butea – județul Iași s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiștii sălăjeni. Motivul? În cursul zilei de miercuri – 28 decembrie, Citeste mai mult […]

Leave a Comment