Tânăr din Zalău, prins cu droguri în mașină

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Zalău este cercetat de polițiști, după ce, în cursul nopții trecute a fost depistat având asupra sa substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Tânărul, care conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie 1989 din muncipiu, a fost oprit de polițiști. Aceștia au controlat autoturismul și au identificat mai multe fragmente vegetale, de culoare verde-olive, despre care există suspiciunea că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere. De asemenea, astfel de substanțe au fost descoperite și hainele cu care tânărul era îmbrăcat. Polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc și au ridicat întreaga cantitate de substanțe. „Toată documentația a fost înaintată polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Sfaturi de la polițiști

Pentru a preveni consumul și efectele nocive pe care le pot produce drogurile, polițiștii reamintesc. „Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale în nenumărate feluri la care nu te aştepţi. Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora. Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele. Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma? Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele. Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei. Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului. Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente. Bolile cu transmitere sexuală sau o sarcină nedorită, sub influenţa drogurilor, nu ţin cont de faptul că ar trebui să foloseşti prezervativul la fiecare contact sexual.

Cum să faci faţă presiunii grupului?

Alege grupul de prieteni în funcţie de interesele comune. Învaţă să spui „NU”. Este bine să îţi susţii lucrurile în care crezi şi să nu faci parte dintr-o „turmă”. Încearcă să nu-i judeci pe ceilalţi. Respectând deciziile celorlalţi îi vei determina să respecte, la rândul lor, deciziile tale. Acţionează atunci când trebuie să ajuţi sau să susţii pe cineva din grup. Schimbă-ţi grupul de prieteni în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra ta. Cunoaşte persoane noi şi implică-te în activităţi sănătoase. Implică-te în activităţi adecvate vârstei tale, fă lucruri care te fac fericit şi care nu au legătură cu consumul de droguri! Fii puternic! Câteodată presiunea de a începe sau de a nu începe să consumi droguri începe din tine şi este greu să te simţi diferit de ceilalţi. Întodeauna când ai de făcut astfel de alegeri, gândeşte-te la ceea ce este cel mai bine pentru tine.

foto cu caracter informativ

One Thought to “Tânăr din Zalău, prins cu droguri în mașină”

  1. […] Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Zalău este cercetat de polițiști, după ce, în cursul nopții trecute a fost depistat având asupra sa substanțe susceptibile  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment