Tânăr accidentat grav între localităţile Poarta Sălajului şi Sînmihaiu Almaşului

Un tânăr de 30 de ani a fost rănit grav, iar altul a suferit leziuni uşoare, în urma unui accident rutier, care s-a petrecut sâmbătă, între localităţile Poarta Sălajului şi Sînmihaiu Almaşului. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sâmbătă, 3 august, în jurul orei 8, Alin P., de 34 ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism proprietate personală, pe drumul naţional 1F, între cele două localităţi, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia. În urma impactului, un pasager, în vârstă de 30 ani, a fost rănit grav, iar conducătorul auto a suferit leziuni uşoare.

Leave a Comment