Rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat din acest an au fost publicate în 20 iunie. În premieră, începând de anul acesta, candidații au avut posibilitatea de a solicita vizualizarea lucrărilor scrise înainte de depunerea unor eventuale contestații. În acest sens, zilele de 20, 23 și 24 iunie, au fost dedicate acestui proces.
În județul Sălaj, din numărul celor 1262 de candidați înscriși la sesiunea de examen din vară, dintre care 1108 ai promoției curente și 154 ai promoțiilor anterioare, 476 de absolvenți au solicitat recorectarea lucrărilor în urma notelor primite. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, peste 37% dintre candidați au depus contestații.
Cele mai multe cereri de recorectare, respectiv 195, au fost depuse la proba scrisă de Limba și literatura română. Mai mult, la proba obligatorie a profilului, au fost înregistrate 146 de contestații, dintre care 101 la Matematică și 45 la Istorie. În ceea ce privește proba la alegere a profilului și specializării, 119 candidați și-au contestat notele. Dintre acestea, 38 pentru proba de Biologie, 26 pentru Anatomie și 22 la Geografie. Cât despre recorectarea lucrărilor de la Limba și literatura maternă, 16 astfel de cereri au fost depuse de candidații nemulțumiți de notele obținute. Rezultatele finale, în urma soluționării contestațiilor, vor fi afișate în 30 iunie 2025, potrivit calendarului oficial.
Reamintim că rata de succes înregistrată la sesiunea din acest an în județul Sălaj este de 75.92%, mai mică cu aproximativ 4% în raport cu rata obținută la nivelul întregii țări, de 79.90%. Cu toate că în acest an niciun elev sălăjean nu a obținut media maximă, un colegiu din Zalău se aliniază liceelor din țară unde toți absolvenții au promovat examenul maturității în proporție de 100%. Elevii Colegiului Național „Silvania” din Zalău care au susținut în acest an examenul de Bacalaureat au promovat cu succes toate cele trei probe.