Stelian Danco și Radu Ciascai scapă de cătușe! Curtea de Apel Cluj îi plasează în arest la domiciliu pe liderii “Mafiei păcănelelor”

După aproape cinci luni petrecute în arest și mai multe cereri respinse prin care solicitau înlocuirea măsurii arestării preventive, Stelian Danco şi Radu Ciascai, liderii reţelei specializate în măsluirea jocurilor de noroc, au fost trimiși acasă. Magistrații Curții de Apel Cluj au decis, vineri, 25 martie, înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse față de cei doi, cu cea a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, mai exact până în 23 aprilie.
În perioada menționată, Danco și Ciascai trebuie să se prezinte în fața organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertați, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, ori de câte ori sunt chemați. De asemenea, lui Stelian Danco îi este interzis să comunice cu Radu Ciascai, cu ceilalți opt inculpați ori cu suspecții și martorii din dosar. În caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor de mai sus, inculpatul s-ar putea întoarce după gratii. Soluția Curții de Apel Cluj este definitivă.
Reamintim că în urmă cu o săptămână, Tribunalul Sălaj a dispus prelungirea cu 30 de zile a perioadei de arest preventiv pentru Danco și Ciascai, și i-a scutit de arest la domiciuliu pe alţi trei membri ai reţelei – Remus Paneş, Alexandru Gâlgău şi Claudiu Coman, punându-i sub control judiciar, pe o perioadă de 30 de zile.
Grupul infracțional specializat în măsluirea păcănelelor a fost destructurat la finele lunii octombrie 2015, de către procurorii DIICOT Sălaj. Aceștia susțin că Stelian Danco, Radu Ciascai şi Remus Paneş, administratori şi asociaţi la mai multe societăţile comerciale, au obţinut sume importante de bani din exploatarea vulnerabilităţilor sistemelor de înregistrare a sistemelor de joc şi din neînregistrarea parţială a veniturilor în documentelor financiar contabile, profiturile ilicite obţinute fiind utilizate pentru achiziţionarea unor bunuri mobile şi imobile.

Alte articole

Leave a Comment