Şoferi cu dosare penale

Doi şoferi s-au ales cu dosare de cercetare penală la finele săptămânii trecute, după ce au fost opriţi în trafic de către poliţiştii sălăjeni. Unul dintre aceştia, Mariana B., de 26 de ani, din Marca, a fost prinsă în trafic, pe DN 19B, de către poliţiştii din Ip, în timp ce conducea un autoturism care avea aplicate numere provizorii expirate din data de 11 septembrie anul acesta. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals.
Al doilea şofer Alexandru G., de 24 de ani, din Petrindu, a fost prins conducând un autoturism pe DN 1G, prin localitatea Cuzăplac, cu o îmbibaţie alcoolică de 0,91 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o alcoolemie peste limita legală

Leave a Comment