Şofer rănit uşor în Poarta Sălajului

 

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unui tânăr, a avut loc în seara zilei de 5 iunie, în localitatea Poarta Sălajului. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 23, pe drumul naţional 1F, cauza producerii fiind imprudenţa, potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Vasile P. de 24 ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Cluj – Napoca – Zalău, din cauza imprudenţei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de Attila S. de 35 ani, din Satu Mare”, a declarat reprezentantul Poliţiei. În urma impactului, tânărul din Zalău a fost rănit uşor. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 

Alte articole

One Thought to “Şofer rănit uşor în Poarta Sălajului”

  1. Anonim

    nu din imprudență, ci din iresponsabilitate!

Leave a Comment