Şoc pe piaţa „păcănelelor” din Sălaj: Afacerişti sălăjeni reţinuţi de procurorii DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj au efectuat, în cursul zilei de joi, 29 octombrie, 96 percheziţii domiciliare în judeţele Sălaj şi Maramureş. Potrivit acestora, a fost vorba de o acţiune ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi economice în domeniul jocurilor de noroc. S-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a şapte persoane, urmând să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, 13 persoane în calitate de administratori, asociaţi şi angajaţi ai SC Game Electronic SRL, SC Electro DSL SRL şi SC Est Card Electronic SRL, S.C. Est Inter Com SRL şi S.C. Est Credit SRL ce au ca obiect principal de activitate „activităţi de jocuri de noroc şi pariuri”, precum şi alte 52 persoane în calitate de asociaţi sau administratori în fapt sau în drept a mai multor societăţi comerciale care deţin diferite baruri sau locaţii în care se află mai multe aparate de jocuri de noroc de tip slot machine, au constituit şi au aderat la un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii unor infracţiuni informatice şi economice.

Foloseau chei speciale pentru a scoate bani din aparate
O parte a membrilor grupului au accesat, fără drept, cu concursul administratorilor barurilor sau localurilor mai sus amintite sistemele informatice (aparate jocuri de noroc de tip slot – machine) instalate în aceste locaţii situate pe raza judeţelor Sălaj şi Maramureş, prin folosirea de chei speciale care permiteau modificarea paginii principale în funcţie de care aparatul de jocuri electronice calcula algoritmul care setează procentul de câştig raportat la sumele de bani introduse în aparat şi înregistrate de contorul mecanic. „S-a reţinut faptul că persoanele menţionate prin folosirea acestui procedeu, respectiv prin modificarea înregistrărilor electronice de pe pagina principală a aparatelor de jocuri de noroc şi-au însuşit sume importante de bani, constând în aceea că aparatele de jocuri de noroc nu mai eliberau sumele de bani, conform algoritmului softului original, clienţilor care joacă la aceste aparate, ci membrilor grupului infracţional organizat. De asemenea, s-a reţinut faptul că membrii grupului au obţinut sume mari de bani, care erau scoşi din evidenţa contabilă prin modificarea paginii electronice şi implicit, a contorului mecanic care evidenţiază sumele de bani intrate şi ieşite din aparat”, precizează anchetatorii.
Potrivit acestora, a rezultat faptul că suspectul D. S. L. şi inculpatul Paneş Remus Claudiu sunt asociaţi ai SC Electro DSL SRL, care deţin în administrare un număr de 192 aparate de tip slot-machine pe raza judeţelor Sălaj şi Bistriţa – Năsăud, iar inculpatul Ciascai Radu Ovidiu este asociat împreună cu suspectul D. S. L în cadrul SC Game Electronics SRL, care deţine în administrare un număr de 56 aparate de tip slot-machine pe raza judeţelor Sălaj şi Maramureş.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că suspectul D. S. L şi inculpaţii Ciascai Radu Ovidiu şi Panes Remus Claudiu sunt administratori şi asociaţi la societăţile comerciale mai sus menţionate, fiind lideri ai acestui grup infracţional organizat, obţinând sume importante de bani din exploatarea vulnerabilităţilor sistemelor de înregistrare a sistemelor de joc şi neînregistrarea parţială a veniturilor în documentelor financiar contabile, profiturile ilicite obţinute fiind utilizate pentru achiziţionarea unor bunuri mobile şi imobile. „S-a reţinut că inculpaţii Covaci Paul-Grigore, Kiczel Robert, Coman Claudiu, Crişan Ionuţ Valeriu, Gâlgău Alexandru- Mircea erau membrii grupului infracţional care modificau softul aparatelor de jocuri de noroc, prin folosirea unor dispozitive (chei) ce conţin un cip, necesare pentru accesarea neautorizată a aparatelor de jocuri de noroc şi ştergerea paginii principale din aparatul de jocuri de noroc în funcţie de care sistemul informatic din acesta calculează procentul cu sumele de bani care trebuie câştigate de către jucători. Astfel, prin aducerea valorilor din aceasta pagină la 0, aparatul nu mai acorda câştiguri clienţilor până la introducerea în aparat a altor sume de bani”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Date fictive introduse în contabilitatea primară
Aceste operaţiuni se realizau în principiu la sfârşitul fiecărei luni, ocazie cu care se stabileau datele ce urmează a fi înregistrate în evidenţa contabilă, în concordanţă cu strategiile evazioniste urmărite, precum şi cu necesităţile de ascundere şi mascare a operaţiunilor de falsificare prin reflectarea parţială a câştigurilor băneşti încasate. „Respectivele date erau introduse în contabilitatea primară de către patru angajate la SC Electro DSL SRL şi la SC Game Electronics SRL, datele fictive fiind comunicate de către inculpaţii Paneş Remuş Claudiu şi Coman Claudiu, după sustragerea sumelor de bani din aparatele de joc de tip slot-machine”, mai spun procurorii. Potrivit acestora, angajatele menţionate ţineau evidenţa zilnică a sumelor reale rezultate la punctele de lucru şi stabileau datele nereale ce urmează a fi înscrise în documentele de evidenţă contabilă primară (serii mijloace de joc, indexuri contoare, aparate intrări/ieşiri, factorul de multiplicare, diferenţele dintre indexuri, soldul impulsurilor şi preţul / impuls).
În urma activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au investit sumele de bani obţinute din desfăşurarea activităţii infracţionale în achiziţionarea unor proprietăţi imobiliare, autoturisme de lux, bijuterii, aceştia depunând, totodată, periodic, sume de bani în diverse valute la diferite unităţi bancare pe raza judeţului Sălaj. De asemenea, pentru a nu apărea în evidenţa contabilă sumele de bani jucate la aparat prin folosirea altor dispozitive, se modifica contorul mecanic al aparatului, realizându-se o diferenţă de aproximativ 1.000 de lei între sumele de bani jucate şi cele câştigate de clienţi, deşi aceste sume nu erau eliberate în realitate.

Zeci de kilograme de aur, ridicate de la membrii grupului
Totodată, s-a stabilit faptul că activitatea infracţională desfăşurată de către membrii grupului s-a desfăşurat cu precădere în mai multe locaţii aparţinând de SC Electro DSL SRL şi la SC Game Electronics SRL sau în mai multe locaţii administrate de către ceilalţi membrii ai grupului de crimă organizată, unde se află închiriate aparate de tip slot-machine aparţinând suspectului D. S. L. şi inculpatului Ciascai Radu Ovidiu, aparate care ulterior erau modificate în vederea diminuării cuantumului real al profiturilor obţinute. „Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de 25,830 de kilograme de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare şi laptopuri, 40 memory-stick-uri, precum şi un seif în care se se găsesc încă câteva sute de mii de euro. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 5.000.000 de euro”, au mai precizat anchetatorii.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de şapte inculpaţi, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din Cluj – Napoca, Bistriţa – Năsăud, Maramureş, Mureş, Harghita, Alba, Sibiu, Hunedoara, Oradea, Satu Mare, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, poliţişti de frontieră, specialişti ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi jandarmi. „Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, au concluzionat procurorii.

Alte articole

14 Thoughts to “Şoc pe piaţa „păcănelelor” din Sălaj: Afacerişti sălăjeni reţinuţi de procurorii DIICOT”

  1. Ion Pozitiv

    La tati le vine randul!

  2. Jancsi

    Daca este adevarat, merita toate felicitarile procurorii si toti cei implicati in ancheta, mai bine mai tarziu decat niciodata. Este cea mai josnica forma de evaziune fiscala si inselaciune din piata in momentul de fata, sper ca justitia sa dovedeasca ca are bratul lung si ferm, pentru toti.

  3. Crocodiludilu

    Pai Steli tocmai si-o dat check-in in SUA, cu Cosmin alaturi, sa fi avut el o premonitie ceva, de l-au prins controale departe de tara?!

  4. Nelu

    Puscaria sa ii manance, ca prea multi oameni au ruinat. Fara mila sa le dea. Cum sa jecmanesti lumea in halu asta.

  5. Anonim

    Păcăniți, cetățeni, păcăniți! Pînă vă țicniți.

  6. Norbi

    Mie sa imi dea salariu șefu 🙂 ))) Cel mai bazat om din Zalau.

  7. Ghiorghe

    Au ramas muzicanții fara piane 🙂

  8. Norbi

    Da salaru, oare salaru n-il mai da?

  9. xxx

    Nu au obligat pe nimeni sa joace ce mama dracului.Multi e’prosti!

  10. luther

    Pentru tampitii cu replici de genul „nu au obligat pe nimeni sa joace”, le spun ca nu i-a dus cu forta nimeni nici pe cei din clubul Colectiv, dar daca au mers de bunavoie trebuia sa arda de vii?

  11. Antares

    Ar trebui sa se constituie parte civila toti aceia care au jucat de-a lungul timpului si sa-l lase in curul gol pe umflatul ala notoriu cand v-a ajunge in strada dupa cel putin zece ani de parnaie .

  12. Norbi

    Da salaru… Mie sa imi dea salaru șefu… Boszmeg…

  13. Anonim

    dar de cine au fost consiliati contabil si fiscal….

  14. Anonim

    Mai ordinarilor care ati scris stirea dar specificati si sursa aurului, totul aruncati asupra lui Steli, aurul in cuantum de 25 kg a fost gasit la Ciascai Ovidiu care la randul lui detine Case de Amanet si de aici se explica si cantitatea mare.

Leave a Comment