Și drogat la volan și cu droguri în mașină

Un vasluian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal în Zalău. Motivul? La finalul săptămânii trecute a condus drogat pe strada Fabricii din municipiu. La un control de rutină al polițiștilor, vasluianul a fost oprit și testat cu aparatul drugtest care a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism. Polițiștii au găsit în mașina acestuia și un pachet de țigarete în interiorul căruia se aflau mai multe plicuri transparente, care conțineau fragmente vegetale de culoarea verde-olive, despre care există suspiciunea că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere. Polițiștii au confiscat plicurile cu substanțe, au întocmit dosar de cercetare penală și „l-au dat” pe vasluian „pe mâna” polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj pentru continuarea cercetărilor.

foto cu caracter informativ

 

3 Thoughts to “Și drogat la volan și cu droguri în mașină”

  1. […] Un vasluian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal în Zalău. Motivul? La finalul săptămânii trecute a condus drogat pe strada Citeste mai mult […]

  2. […] Un vasluian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal în Zalău. Motivul? La finalul săptămânii trecute a condus drogat pe strada  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment