Se schimbă ora! Sâmbătă noaptea trecem la ora de iarnă

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 -26 octombrie, România trece la ora de iarnă. Acele ceasorinicelor vor fi date cu o oră înapoi, ora 4 urmând să devină ora 3. În aceste condiţii, ziua de 26 octombrie va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore, ceea ce înseamnă că românii vor putea dormi cu o oră în plus.

Schimbarea orei, care se efectuează de două ori pe an, este reglementată de o directivă europeană, care stabileşte drept data modificării ultima duminică din luna martie, respectiv ultima duminică din luna octombrie. Ziua de 26 octombrie va deveni astfel cea mai lungă din an, cu 25 de ore, şi cea mai lungă noapte. Ora oficială de iarnă va rămâne valabilă până în ultima duminică din luna martie a anului viitor -2015. Prima dată, modificarea orei a fost introdusă în România în anul 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. A existat o perioadă, între anii 1941-1979, când în România nu a fost schimbată ora deloc. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu anul 1979, iar acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală şi în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.

Schimbarea orei nu afectează mersul trenurilor

CFR Călători informează că, începând de duminică – 26 octombrie 2014, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 devenind ora 3. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Astfel, trenurile de călători vor pleca din gări, staţiile din care se formează, după ora oficială de vară până în noaptea de 25 / 26 octombrie ora 4, care devine ora 3.
În noaptea de 25 / 26 octombrie 2014, când ora 4 devine ora 3, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 26 octombrie 2014, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare. Cei interesaţi de mersul trenurilor pot accesa pagina virtuală – cfrcalatori.ro.

 

 

2 Thoughts to “Se schimbă ora! Sâmbătă noaptea trecem la ora de iarnă”

  1. TEPES

    Purtatorul de cuvant al PNL Paul Maghiu , platit din bani publici , angajat la Transurbis si Citadin , doua societati subordonate Primarului Capalnasiu , toata ziua sta pe facebook . Oare CURTEA DE CONTURI nu ar trebui sa se sesizeze cum ia bani purtatorul de cuvant PNL de la 2 SOCIETATI SUBORDONATE PRIMARULUI CAPALNASIU ?

  2. taricel mirel

    Tepes, tu, ori stai peste umarul lui, ori nu ai alta treaba decat sa stai toata ziua pe faceb…..! Daca nu stii, orice dispozitiv activ , conectat la internet pe care te-ai logat si nu te-ai deconectat te indica activ, permanent, ziua si noaptea !
    Eu am constatat chiar ca domnul respectiv nu doarme nici noaptea, ca altfel cum dracu sa fie activ 24 din 24?
    Cu alte cuvinte, esti duh, bou sau rauvoitor !

Leave a Comment