Scandal la discoteca din Bănişor

Doi tineri din Bănişor s-au ales cu amendă după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au provocat un scandal la discoteca din localitate. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ)  Sălaj, un echipaj de jandarmi, ce asigura măsurile de ordine publică în cu ocazia „Zilei comunei Bănişor” a intervenit, în jurul orei 4, pentru aplanarea unui scandal iscat la un local din localitate. „Jandarmii au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului, iar în urma verificărilor efectuate cu privire la împrejurările în care s-au produs faptele au constatat faptul că, pe fondul consumului de alcool, tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, şi-au adresat injurii şi s-au agresat fizic reciproc, provocând scandal”, au precizat reprezentanţii IJJ Sălaj. Doi tineri au fost amendaţi cu câte 200 de lei fiecare, iar un al treilea s-a ales doar cu avertisment pentru porvocare de scandal în loc public.

Leave a Comment