Sărbătoare la API Zalău. Școala și-a lansat propriul drapel

Pentru câteva minute, sute de elevi au ieșit astăzi în curtea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău pentru a lansa drapelul școlii, dar și pentru a marca împlinirea a 195 de ani de la nașterea și 145 de ani de la moartea patronului spiritual al unității de învățământ.

Evenimentul a fost deschis de către directorul școlii, profesoara Alina Cozac, printr-un mesaj de felicitare adresat elevilor, dar și cadrelor didactice. La rândul său, Mihaela Onuțan, reprezentantă a Primăriei Municipiului Zalău, a punctat importanța organizării unui astfel de eveniment care îl are în centrul atenției pe patronul spiritual al școlii. Mihaela Onuțan a precizat că școala a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare derulat de municipalitate. La eveniment a participat și elevul Nagy Ionuț din clasa a XII-a I, adolescentul fiind cel care a câștigat concursul de creație în urma căruia a fost ales modelul drapelului școlii. Pe acordurile imnului unității de învățământ, drapelul a fost arborat pe catargul din curtea școlii, alături de cel al Primăriei Zalău.

Tot cu această ocazie, elevii și profesorii colegiului derulează proiectul educațional „A.P.I. Trecut, Prezent, Perspective” derulat în parteneriat cu Primăria Comunei Gârbou și Școala Gimnazială nr.1 Gârbou. Profesoara Rodica Brândușan a realizat un material despre viața și activitatea lui Alesandru Papiu Ilarian, material ce va fi diseminat în cadrul orelor de dirigenție. În Centrul Expozițional API a fost prezentată expoziția „Ce înseamnă pentru mine patronul spiritual al școlii”, coordonată de profesoarele Rodica Brândușan și Denisa Spătar. Lucrările expuse au fost realizate manual. În curtea școlii a avut loc și un flash-mob pus în scenă de profesoarele Alina Cozac – directorul instituției și Aniela Lung – consilier școlar.

Excursie la Gârbou și Bezded

Vineri, un grup de elevi și profesori va organiza o excursie la Gârbou și Bezded, ocazie cu care se va face o donație de carte, constând în aproximativ 250 de volume, pentru Biblioteca Comunală Gârbou și biblioteca Școlii Gimnaziale Nr.1 Gârbou. Din echipa de proiect fac parte profesorii Nadia Horvat, Denisa Spătar, Zinia Matyas, Dan Avram, Vasile Sîrb, iar coordonatori sunt Alina Cozac – director, Maria Mada – director adjunct, Gabriela Petruș – consilier educativ, Aniela Lung – consilier școlar și Mirel Matyas.

Leave a Comment