Sancţiuni pe bandă rulantă: Poliţiştii sălăjeni au împărţit amenzi de aproape jumătate de milion de lei

 

În doar două săptămâni, poliţiştii sălăjeni au sesizat peste 140 de infracţiuni şi au aplicat peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale.

În cadrul acţiunii „Sezon estival”, în perioada 12-25 august, poliţiştii au acționat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, dar și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, oamenii legii au intervenit la 230 sesizări primite de la cetățeni, 191 dintre acestea fiind apeluri prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

La acțiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigarea criminalității economice și de la structura de investigaţii criminale. Sesizările au vizat 141 de infracțiuni, două treimi dintre acestea fiind judiciare. Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 158 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 318 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 12 pentru fapte de natură economică şi 121 pentru fapte de altă natură.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, rutieriştii au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat aproape 1.800 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care patru sancțiuni au fost aplicate pentru consum de alcool, 676 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 1104 pentru alte abateri. Valoarea totală a amenzilor se apropie de 500.000 de lei.

Ca măsură complementară, susţine sursa citată, poliţiştii au dispus suspendarea a 75 de permise de conducere, dintre care șapte pentru consum de alcool, 16 pentru viteză și 52 pentru alte abateri. În plus, au retras 37 certificate de înmatriculare.

Leave a Comment