Sancțiuni pe bandă rulantă, aplicate de polițiști

Polițiștii de ordine publică, de proximitate, investigații criminale și de la structura de poliție rutieră, din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu colegii lor de la Secția 1 Poliție Rurală Zalău au acționat în perioada 8-17 februarie pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru prevenirea faptelor antisociale. În acest context, polițiștii au documentat activitatea infracțională în cinci cauze penale care au avut ca obiect infracțiuni la regimul circulație rutiere, dar și de natură judiciară (tâlhărie calificată și violență în familie). Astfel, în perioada precizată, șase persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani din județul Sălaj, bănuite de comiterea faptelor au fost reținute. Au fost constatate șase infracțiuni, dintre care cinci la regimul circulației rutiere, fiind soluționate nouă dosare penale. De asemenea, pentru neregulile constate, polițiștii de ordine publică au aplicat 324 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 69.800 de lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 89 au fost la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 82 la Legea 55/2020, zece la Ordonanța de Urgentă 97/2005 privind domiciliul și reședința, iar diferența au fost aplicate la alte acte normative.

Leave a Comment