Salvatorii ISU Sălaj, pregătiți pentru o misiune specială: zâmbete și bucurii de Ziua Copilului

Copiii sălăjeni vor avea parte de numeroase surprize, cu ocazia zilei de 1 Iunie. Duminica aceasta, între orele 9-16, porțile vor fi larg deschise tuturor celor mici, dornici de a descoperi și de a fi parte pentru o zi în lumea salvatorilor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență organizează „Ziua Porților Deschise”, ce se va desfășura atât la sediul instituției, dar și la sediile subunităților din Șimleu Silvaniei, Jibou, Nușfalău, Șărmășag, Ileanda, Hida și Sânmihaiu Almașului.

Cei mici vor avea ocazia de a descoperi atât tehnica de intervenție, să urce în autospecialele pompierilor și să învețe ce presupune a fi un salvator, chiar din partea acestora. Cu atât mai mult, super-eroii adevărați vor fi prezenți în mijlocul copiilor în cadrul mai multor evenimente pregătite cu ocazia Zilei Copilului:

  • Municipiul Zalău, Piața Unirii (zona pietonală), între orele 12-16;

  • Orașul Șimleu Silvaniei, în zona Parcului Central, între orele 17-19;

  • Orașul Cehu Silvaniei, în zona centrală, între orele 10-14.

Leave a Comment