Etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Oină, la categoria băieți din ciclul gimazial, a început joi, în 1 Mai, cu deschiderea oficială. Întregul eveniment sportiv, prevăzut în perioada 1 – 3 mi 2025, aduce la un loc elevi din mai multe colțuri ale țării în comuna Hida. Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala Transilvania din Zalău, în prezența celor opt echipe calificate în această etapă, a Comisiei de organizare, validare și contestații, profesorilor Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Hida, alături de părinții tinerilor și invitați speciali.
Festivitate cu prezența oficialităților
Ceremonia a fost condusă inspectorul de Educație Fizică și Sport, prof. Dan Mirșidan, care a prezentat evenimentul și a subliniat importanța unei astfel de competiții pentru județul Sălaj. Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului Național al României, interpretat de Kulcsar Alexandra, profesoară de Educație muzicală la unitatea de învățământ din Hida.
Mai mult, prof. Gheorghe Bancea, inspectorul școlar general, dar și președintele Comisiei de organizare, validare și contestații, a deschis oficial seria discursurilor, oferind un prinos sportului național: „Oina are rădăcini adânci în Sălaj, este un sport strămoșesc și trebuie să avem o preocupare permanentă pentru sport, tocmai pentru că sănătatea corporală este în strânsă legătură cu sănătatea mentală și cu cea spirituală.” Bancea le-a urat succes tuturor echipelor participante și le-a transmis că simpla calificare la faza națională reprezintă deja o mare victorie, iar adevărata valoare a competiției stă în dragostea pentru sport.
De asemenea, Părintele vicar Claudiu Nechita, reprezentantul Episcopiei Sălajului, a vorbit despre legăturile profunde dintre religie și sport, iar directorul Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida, pr. prof. Mateiu Călin-Andrei, a vorbit despre tradiția și performanțele în oină ale școlii pe care o conduce. Prezent în cadrul ceremoniei de deschidere a fost și Cosmin Drăghici, reprezentantul Federației Române de Oină. Acesta s-a declarat impresionat de primirea festivă, afirmând că este o premieră și că standardul ridicat al evenimentului reprezintă un reper pentru viitoarele competiții.
Opt echipe în competiția sportivă
În încheierea discursurilor, inspectorul Dan Mirșidan a prezentat festiv cele opt echipe înscrise în competiție:
-
Școala Gimnazială Gherăești – Neamț, prof. Sebastian Blaj,
-
Școala Gimnazială Nr. 112 – București – Ilfov, prof. Ionică Nedelcu,
-
Școala Gimnazială Giurgița – Dolj, prof. Cosmin Drăghici,
-
Școala Gimnazială „Apostol D. Culea” Sudiți – Ialomița, prof. Ilie Nicolae,
-
Școala Gimnazială Șimand – Arad, prof. Constantin Daniel Mărcuș,
-
Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocârlia – Constanța, prof. Chiper Mariana-Rodica,
-
Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu – Sibiu, prof. Laurențiu Vasile Șiclovan,
-
Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida – Sălaj, prof. Ciprian Alexandru Mitrea.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de către Grupul vocal „Anghelos” de la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Hida, doi elevi de la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău și Grupul “Emanuel” de la Jibou.