Sălăjenii solicită certificate de cazier judiciar pe bandă rulantă

Polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, au eliberat în perioada 1 ianuarie -31 mai, peste 9.500 de certificate de cazier cetățenilor care le-au solicitat. Serviciul Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj este serviciul care organizează activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat, după caz, sub coordonarea Direcţiei Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă. 

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult trei zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.Documentele sunt valabile șase luni de la data primirii şi trebuie folosite exclusive în scopul pentru care au fost eliberate.

În judeţul Sălaj există două ghişee de eliberare a certificatului de cazier (un ghişeu la Poliţia Municipiului Zalău şi unul la Poliţia Oraş Şimleu Silvaniei). Programul ghişeelor de lucru cu publicul, dar şi informaţii suplimentare legate de eliberarea certificatelor de cazier se găsesc afişate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, la rubrica Utile – Acte necesare pentru eliberarea certificatului de cazier.

 

 

 

Leave a Comment