Valeria Lehene
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când, la 18 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor (ZIMS), din iniţiativa ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor) şi aprobată de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație , Stiinta și Cultură). Rolul acestei zile speciale, dedicată monumentelor, este de a atrage atenţia asupra diversităţii patrimoniului istoric mondial, în acelaşi timp de a trage un semnal de alarmă asupra vulnerabilităţii acestuia şi necesităţii sporirii eforturilor pentru protecţia şi conservarea lui.
În anul 1972, statele membre UNESCO au iniţiat o mişcare cu scopul de a institui o listă de obiective şi locaţii cu valoare majoră pentru identitatea culturală, naturală şi istorică a planetei, lista Patrimoniului Mondial UNESCO. România a aderat la această convenţie în 1990.
În anul 2012, pentru a marca aniversarea a 40 de ani de la Convenţia Patrimoniului Mondial UNESCO, care a fost adoptată în 1972, tema aleasă pentru ZIMS a fost „Patrimoniului mondial şi dezvoltare durabilă: Rolul comunităţilor locale”.
Rolul ZIMS este de a aduce în atenţia tuturor starea de degradare şi pericolul în care sunt o mare parte din monumentele istorice. Conform unor studii, în România 30% dintre monumente sunt în pericol, iar 35% sunt degradate.
Acest eveniment doreşte să atragă interesul publicului asupra diversităţii patrimoniului cultural mondial, prin temele alese în fiecare an -“Patrimoniul şi apa” (2011), “Patrimoniul agriculturii” (2010), „Patrimoniul şi ştiinţa” (2009), „Patrimoniul sacru” (2008), „Monumentele naturii şi peisajele culturale” (2007), “Patrimoniul industrial” (2006).
Aşa cum temele pentru ZIMS din anii anteriori o dovedesc, patrimoniul cultural, monumentele istorice, nu sunt doar catedrale renumite, palate, cetăţi medievale, ci aria monumentelor istorice este mult mai largă, cuprinzând repere ale culturii şi civilizaţiei, construcţii şi terenuri semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală.
Aceste mărturii cultural-istorice, remarcabile din punct de vedere arhitectural, urbanistic, istoric, artistic, tehnic sau al peisajului cultural, au fost de cele mai multe ori construite cu un scop funcţional comun şi nu din dorinţa de a realiza ceva monumental care să rămână peste timpuri. Ele au devenit monumente odată cu trecerea timpului şi au căpătat o semnificaţie deosebită prin valoarea istorică, prin valoarea documentară, prin raritate sau având semnificaţia de mărturie a unui mod de viaţă, marcând un important moment în dezvoltarea societăţii. Putem vorbi astfel de prima cale ferată din România, între Oraviţa-Anina, de unica sinagogă din Sălaj, care se mai păstrează, cea de la Şimleu Silvaniei sau de podul de la Cernavodă construit de renumitul inginer Anghel Saligny.
În Sălaj sunt 523 de obiective incluse în Lista monumentelor istorice – situri arheologice, ansambluri de arhitectură, monumente de arhitectură, monumente memoriale şi de for public. Ansamblurile cuprind două, trei sau mai multe obiective. Dintre aceste monumente 101 sunt de interes naţional, celelalte de interes local.
Lista monumentelor istorice este structurată pe 4 categorii, în funcţie de natura monumentelor – monumente arheologice, monumente de arhitectură, monumente de for public şi monumente memoriale/funerare. Monumentele de arhitectură fac parte din mai multe categorii funcţionale – clădiri de cult (biserici de lemn, biserici de piatră şi zid); clădiri administrative (primării); clădiri pentru învăţământ (şcoli); clădiri pentru sănătate (spitale); clădiri de locuit, clădiri cu funcţiuni mixte sau alte funcţiuni.
Tema din anul 2013, “Patrimoniul educaţiei”, se referă la valoarea culturală şi la importanţa pe care o au, în cadrul construit, monumentele istorice ce sunt şcoli, licee, universităţi, biblioteci. Lista monumentelor din judeţul Sălaj cuprinde câteva clădiri care se înscriu în această categorie funcţională. La Zalău este Colegiul Naţional „Silvania”, cu cele trei corpuri de clădire construite în anii 1860, 1903 şi 1920-1925. şi Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu”, două corpuri de clădire construite în 1883 şi în perioada 1895-1900. La Şimleu Silvaniei Şcoala Gimnazială “Silvania”, având trei corpuri de clădire, în două locaţii diferite, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tot la Şimleu Silvaniei este clădirea Gimnaziului călugărilor minoriţi care a funcţionat ca internat al Grupului Şcolar “Iuliu Maniu”, construită prin anii 1825, iar un corp al Centrului de Cercetări şi Asistenţă Medicală este clădirea fostei biblioteci din Şimleu Silvaniei, construit în anul 1910. În mediul rural, la Hida, este clădirea Liceului Tehnologic “Liviu Rebreanu”, care datează de la începutul secolului XX. Iniţial o casă evreiască, a funcţionat pe parcursul timpului ca judecătorie, internat şcolar, iar în prezent funcţionează liceul, biblioteca şi grădiniţa.
Revenind la Zalău, trebuie să menţionăm că imobilul în care funcţionează Direcţia pentru Cultură şi Biblioteca Judeţeană “Ioniţă Scipione Bădescu” este tot monument istoric, datând din anii 1900. O clădire importantă, mai nou inclusă în categoria clădirilor care alcătuiesc “patrimoniul educaţiei” este Cazarma “General Dragalina”, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, unde în prezent funcţionează Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu secţia “Şcoala Populară de Arte şi Meserii”. O parte dintre aceste clădiri, sau corpuri ale acestora, au fost restaurate, dar o mare parte necesită reabilitare.
Deşi suntem tentaţi să ne îndreptăm atenţia spre acele monumente care sunt restaurate şi deschise turiştilor, spre acele monumente cu care ne putem mândri, Ziua Mondială a Monumentelor şi Siturilor ne obligă să ne gândim o dată în plus, să conştientizăm starea precară şi dezastruasă în care se află multe alte monumente ce sunt în real pericol.
Cea mai vitregită categorie de monumente, în judeţul Sălaj, este cea a castelelor şi conacelor. Marea majoritate a acestora, înainte de 1989, au servit ca sedii CAP, sedii SMA, case de copii sau spitale pentru persoane cu handicap. Neîntreţinute de-a lungul timpului, cu funcţiuni improprii sau modificate fiind pentru a servi noilor funcţiuni, starea lor este degradată, aproape de colaps sau de-a dreptul ruină. Unele sunt părăsite din lipsa interesului de a fi refuncţionalizate sau din imposibilitatea proprietarilor de a le găsi o nouă funcţiune şi de a le integra în viaţa comunităţii. În perioada scursă după 1989, starea lor s-a deteriorat continuu şi pe măsura trecerii timpului fondurile necesare pentru consolidarea şi reabilitarea lor sunt mai mari, problemele sunt mai complexe. Unele dintre acestea, care au fost retrocedate, în lipsa unor acţiuni de reabilitare şi fiind părăsite, au fost vandalizate, despuiate de tot ceea ce a fost demontabil şi considerat de utilitate pentru hoţi. Aşa este Castelul Csaki din Almaşu care nu mai are uşi, ferestre, o parte din acoperiş şi ziduri. Altele, cum este Casa memorială Iuliu Maniu de la Bădăcin, se luptă cu obţinerea fondurilor pentru execuţia lucrărilor. Deşi este de câţiva ani în atenţia Parohiei Greco-Catolice Bădăcin care o are în administrare şi a fost întocmit proiectul de reabilitare prin care se propune refuncţionalizarea ei ca şi centru cultural destinat tinerilor, casa se degradează continuu. Ansamblul castelului Bethlen de la Dragu, aflat în proprietatea primăriei, este nefuncţional. Refacerea acoperişului de către cei care au concesionat castelul şi s-au angajat să-l reabiliteze, dar n-au făcut-o, au salvat totuşi clădirea de la colaps. Ansamblul castelului Haller din Gârbou, proprietate a primăriei, care cuprinde ruinele castelului, capela – deja şi aceasta în ruină, fântâna şi poarta castelului, pare fără nicio perspectivă. O poartă barocă, unică în Sălaj, stă gata să se prăbuşească total. Conacul Zsombory din localitatea Zimbor, vândut în 2004 de către primărie unei persoane private, pentru a nu mai avea grija reabilitării lui, continuă să se degradeze, lăsat în aceeaşi stare de părăsire.
Sunt câteva exemple de monumente care strigă după ajutor. Dar cel mai vitregit este castelul Bay de la Treznea, clădire asociată cu evenimentele istorice triste, care încă se păstrează pregnant în memoria comunităţii. Lipsa unor iniţiative corecte de a reabilita clădirea în folosul comunităţii, ca şi spaţiu de comemorare a martirilor, nu a dus decât la varianta distrugerii monumentului.
Deşi castelele şi conacele reprezintă categoria cea mai afectată, există şi câteva biserici pentru care timpul nu prea mai aşteaptă. Pentru biserca de lemn din Brusturi, pentru care nici protecţia provizorie realizată în urmă cu nişte ani nu mai este o soluţie, fiecare anotimp o duce mai aproape de dezastru. Chiar dacă primăria a finanţat proiectul de restaurare, obţinerea unei finanţări pentru execuţia lucrărilor se lasă încă aşteptată, în condiţiile în care singura sursă este Ministerul Culturii. În aceeaşi categorie a clădirilor de cult, dar fiind vorba de o biserică de zid, la Şamşud, un monument istoric, o biserică despre care ar trebui să spunem că mai este în cult, este mai mult decât o ruină. De ani buni comunitatea de români, formată doar din oameni, într-un sat cu populaţie preponderent maghiară, şi care nu are posibilităţi financiare pentru a-şi consolida biserica, îşi desfăşoară evenimentele religioase într-o simplă casă. Biserica a devenit un pericol pentru cei care ar îndrăzni să se apropie prea mult pentru că e gata să se facă fărâme. Zidurile, sprijinite rudimentar, mai împiedică pentru un timp prăbuşirea totală.
În anul 2008, 20 de experţi şi specialişti cu renume în domeniul protejării patrimoniului, au întocmit Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale. În concluziile acestui raport se evidenţiază că “în România, situaţia patrimoniului în ansamblul său se află în criză, starea fizică a lui se înrăutăţeşte progresiv şi pierderile sunt mai mari decât în cazul altor ţări din Eurapa. (…) Patrimoniul construit şi natural se află într-o stare de permanentă agresiune distructivă. Cum se poate schimba această situaţie ? Răspunsurile sunt: prin educaţie, prin comunicare, prin asumarea răspunderii. Aceasta ar putea avea un efect în timp, iar timpul este în acest moment duşmanul cel mai de temut al patrimoniului naţional.”
