Reţinut de procurorii DNA, afaceristul zălăuan Dan Radu a fost arestat preventiv

Plasat, iniţial, în arest la domiciliu, în urma percheziţiilor efectuate, în 19 octombrie, de către procurorii DNA la Primăria Zalău privind retrocedările de terenuri din municipiu, afaceristul Dan Radu se află, din după – amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Curtea de Apel Cluj a emis în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Dan Radu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Bărbatul a fost depus în arestul Inspectoratului în jurul orei 14”, a declarat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Măsura arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul Cluj în 22 octombrie a fost contestată de procurorii DNA Cluj la Curtea de Apel. Astfel, în urma admiterii acesteia, magistraţii Curţii au dispus măsura arestului preventiv.
Reamintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din data de 19 octombrie 2015, a inculpatului Dan Radu, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată. Procurorii DNA au reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în perioada 2012 – iulie 2015, acesta a pretins şi primit de la o persoană (denunţător în cauză) mai multe sume de bani şi bunuri imobile (terenuri), lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarilor Primăriei Municipiului Zalău, cu atribuţii în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, influenţă în urma căreia martorului denunţător şi fratelui acestuia, le-au fost eliberate un număr de patru titluri de proprietate, pentru o suprafaţă de peste 10 hectare teren. Valoarea terenurilor înstrăinate se ridică la peste 307.884 lei, conform preţurilor înscrise în contractele de vânzare cumpărare.

One Thought to “Reţinut de procurorii DNA, afaceristul zălăuan Dan Radu a fost arestat preventiv”

  1. Nelu

    Aşteptăm ca procurorii să pună mâna pe funcţionarii din primărie care au făcut efectiv retrocedările, în cârdăşie cu Radu. În Zalău multe retrocedări sunt suspecte. De exemplu, ar trebui luat la întrebări cel care a retrocedat terenuri în Vişinilor, acolo unde există nu 2-3 ci zeci de garaje construite cu acte în regulă. D-lor procurori, vă rog eu frumos, luaţi-l la întrebări .

Leave a Comment