Proteste la Biserica „Sfântul Ştefan” din Zalău: „Nu ne luaţi preotul!”

Aproape 200 de credincioşi ortodocşi au protestat sâmbătă, 2 februarie, în faţa bisericii Sfântul Ştefan din Zalău, faţă de intenţia Episcopiei Sălajului de a-l muta pe preotul Ioan Coste la o altă parohie.

Oamenii spun că măsura pe care o pregătesc mai marii Episcopiei nu este nimic altceva decât un gest de răutate, ură şi invidie. „Ne cutremură ceea ce se întâmplă. Asta înseamnă pentru episcop iubirea? De când a venit pe meleagurile noastre ne-a adus multă mâhnire. Dacă are o problemă cu preotul nostru, n-are decât să plece el”, ne-a declarat în lacrimi o femeie. „Îl iubim foarte mult pe părintele Coste. A făcut atât de multe pentru biserica noastră şi pentru tinerii de aici, iar acum cei de la Episcopie vor să-l dea afară ca să-şi pună pilele în biserica pe care noi am construit-o. Nu-l vom lăsa să plece pe preotul nostru”, a adăugat un bărbat trecut de a doua tinereţe.

Enoriaşii strâng semnături

Potrivit mulţimii, conducerea Episcopiei Sălajului a decis să-l sancţioneze pe preotul Ioan Coste, după ce la înmormântarea mamei sale, printre preoţii care au slujit s-a numărat şi fostul vicar al Episcopiei Oradiei. „Preotul orădean nu a avut acordul episcopului nostru. Totuşi, la înmormântare oamenii vin nechemaţi, nu e ca la nuntă. Nu-i ajunge durerea prin care trece acum, că şi-a îngropat mama?”, se întreabă un alt credincios.

Protestatarii au întocmit liste cu semnăturile a 1.500 de zălăuani care nu sunt de acord cu transferul lui Ioan Coste, liste pe care le vor înainta Episcopiei. Asta dacă vor avea noroc. Nu de alta, dar zilele trecute, un grup de credincioşi a solicitat o audienţă la episcopul Petroniu Florea, pentru a prezenta punctul de vedere al enoriaşilor, însă nu au fost primiţi.

Contactat, preotul învinuit a refuzat să comenteze situaţia din motive medicale. Ioan Costea a fost internat în spital, vineri seară, din cauza unor probleme cu tensiunea.

Pentru că a încălcat regulamentul bisericesc, care stabileşte că preoţii pot sluji în alte eparhii doar dacă au acordul mai marelul Episcopiei, Ioan Costea va fi, cel mai probabil, sancţionat. Acesta a primit în urmă cu câteva zile o notificare de la şefii săi, prin care i se aduce la cunoştinţă că începând cu 1 februarie va fi transferat la biserica din Brebi.

Miting pentru părintele Coste

Enoriaşii au continuat protestele şi duminică, 3 februarie, în timpul liturghiei de dimineaţă. Oamenii au refuzat să intre în biserica „Sfântul Ştefan” şi au scandat pe toată durata slujbei lozinci împotriva episcopului Petroniu Florea şi lozinci de susţinere a preotului Ioan Coste. Oamenii au strigat „Jos Mafia!”, „Coste, preotul copiilor”, „Coste e cu noi”, în încercarea disperată de a-i convinge pe şefii Episcopiei să nu-l transfere pe duhovnicul lor într-o altă parohie.

La finalul liturghiei, credincioşii au dat buluc în lăcaşul de cult, pentru a cere socoteală vicarului Episcopiei, Vasile Rus, prezent la „Sfântul Ştefan” pentru a-l instala în funcţie pe noul preot paroh Septimiu Gudea. Protestatarii i-au cerut vicarului detalii cu privire la soarta părintelui Coste. „Vrem nişte răspunsuri. Ce se va întâmpla cu duhovnicul nostru? El este cel care ne-a apropiat de Dumnezeu şi nu-l vom lăsa să plece”, i s-a adresat o femeie. Alţi enoriaşi, mai înverşunaţi, au trecut la ameninţări: „Să ne daţi în scris că popa Coste rămâne la biserica noastră, altfel nu ieşiţi din biserică”, în timp ce alţii au solicitat intervenţia părintelui mitropolit pentru rezolvarea problemei de la Zalău. Vicarul nu a putut oferi, însă, răspunsuri concrete mulţimii.

Oamenii nu vor să renunţe şi au programat pentru joi, 7 februarie, de la ora 16.00, un miting în centrul municipiului.

Anchetă în derulare

Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, susţine că deocamdată nu a fost luată nicio decizie în ceea ce-l priveşte pe preotul Coste, întrucât acesta din urmă se află în concediu medical. „În momentul de faţă este în derulare o anchetă care îl vizează pe preotul Coste. Acesta este acuzat că a încălcat statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, precum şi hotărârile sinodale cu privire la disciplina clericală”, a precizat Gârdan, adăugând că regulamentele în cauză stipulează clar că „un preot din altă eparhie nu are voie să săvârşească niciun fel de lucrare sfântă pe teritoriul canonic al altei eparhii”.

Potrivit oficialului Episcopiei, pentru încălcarea normelor bisericeşti, pedeapsa se poate rezuma la o dojană arhierească, dar poate ajunge şi la caterisire (pierderea dreptului de a sluji – n.red.). Întrebat dacă Ioan Coste ar putea fi mutat într-o altă parohie, Gârdan a ridicat din umeri, precizând că o hotărâre va fi luată după ce preotul îşi va susţine punctul de vederi în faţa factorilor decizionali din Episcopia Sălajului. Totuşi, el a amintit că popa nu se află la prima abatere, în urmă cu ceva timp el oficiind un parastas în a treia zi de Crăciun, lucru interzis de canoanele bisericeşti.

În ceea ce priveşte protestul enoriaşilor, Gârdan a preferat să nu facă vreun comentariu, rezumându-se la a afirma că „nu este o atitudine dezirabilă”.

Contabilul Episcopiei, instalat la „Sfântul Ştefan”

Purtătorul de cuvânt a mai spus că duminică, 3 februarie, la Biserica „Sfântul Ştefan” a fost instalat un nou preot, în persoana lui Septimiu Gudea. Acesta este nimeni altul decât contabilul Episcopiei Sălajului şi finul vicarului de Sălaj, Vasile Rus. „Preotul respectiv nu are nimic de-a face cu măsurile care vor fi sau nu luate împotriva părintelui Coste”, a ţinut să precizeze Gabriel Gârdan, întrucât el va ocupa un post nou înfiinţat la biserica din Brădet.

Va alege caterisirea

Preotul Ioan Costea este foarte îndrăgit de către credincioşii din Zalău. Implicarea sa în diverse acţiuni voluntare i-au atras simpatia enoriaşilor. Astfel, pe lângă slujbele oficiate la „Sfântul Ştefan”, părintele se ocupă de organizarea de diverse tabere pentru tineri, a înfiinţat, la demisolul bisericii din cartierul Brădet, grădiniţa de duminică, unde cei mici se pot juca până ce părinţii ori bunicii lor asistă la slujbă. În plus, este singurul preot din municipiu care s-a oferit să oficieze slujbe religioase la Centrul „Acasă” din Zalău.

Surse apropiate feţei bisericeşti susţin că Ioan Coste va refuza mutarea la parohia din Brebi şi că va prefera să fie caterisit. „Preotul este convins că dacă se va supune deciziei de mutare, va fi umilit şi mai mult de către conducerea Episcopiei, aşa că va prefera să renunţe la straiele preoţeşti”, ne-au spus sursele menţionate.

192 Thoughts to “Proteste la Biserica „Sfântul Ştefan” din Zalău: „Nu ne luaţi preotul!””

  1. Zălăuan

    Fiecare biserică îşi are regulile ei.Cine le încalcă, plăteşte.
    Gunoiul ăla de popă Tokes, în 1989, fusese sancţionat de biserica sa şi mutat la Mineu, nu de comunişti, cum mulţi minţesc în această ţară !

  2. Părinte Gârdan
    Cu ceva vreme în urmă când episcopia i-a furat pe preoţi, vă spuneam că minţiţi. M-aţi contactat telefonic iar în urma acelei convorbiri v-am scris o scrisoare prin care vă atrăgeam atenţia că „aţi desistat de luminozitatea altarului în profitul unei munci murdare, cea de purtător de cuvânt”. Astăzi v-am urmărit în exerciţiul mandatului, de care nu v-aţi debarasat. Vi s-au cerut relaţii în legătură cu onorabilul preot Coste iar Domnia Voastră răspundeaţi pe alături. Vaţi aflat în situaţia reală şi publică de manifestare a lipsei de onestitate în tentativa de a nu face referiri cu privire la evenimente şi fapte produse în instituţia pe care o reprezentaţi.

  3. Anonim

    episcopul unde e? sta ascuns ? este iar in singapore ?

  4. Enorias

    poate este la o intalnire cu „Bachus”

  5. sorin

    absolut jenant. JENANT.
    Cine se poate uita in ochii preotului Coste dintre toti sefii episcopiei?
    sunt convins ca e capabil de a trece peste multe rautati, dar chiar sa-i umilesti familia? sotia ? copiii ?
    parintilor prea sfinti, aveti copii? nu cred.
    poate pietre in loc de inimi.

  6. guvidu portocaliu

    Episcopu Barba Neagra isi face concediile prin tari exotice, in cautare de placeri carnale. Poate ne spune si noua cate pacate a facut si cate fetite a avut in utima vizita de… lucru in Thailanda.

  7. enoriasu

    Cine naiba l-a acceptat pe fatarnicul asta de asa zis episcop in Salaj? asta n-a citit din Biblie ce-i mai impotant pentru el si anume pilda cu vamesul si fariseul. Este un inganfat si un lacom de averi lumesti. Acuma s-a gasit sa-i mazileasca pe cei mai destepti ca el continuand sa se oingradeasca de popi de joasa speta, ca sa nu zic altcumva. Tot ce face face din invidie (ca doar se tine calugar).
    SPER SA-SI REVINA DIN AMNEZIA PUTERII SI SA NU FACA TAMPENIA DE A-L MUTSA PE PARINTELE COSTE!

    1. Dan

      Rus Vasile – fost preot in Satul Brebi. Informator al securitatii cu numele cospirativ „BREBAN”. Mergeau bietii oamenii dumineca la spovedanie si prea-sfintia sa Rus Vasile mergea lunea ca sa-i toarne la securitate. Vai ce oamenii…

  8. Vasile

    Eu am fost coleg la scoala profesionala si electrician cu Nelu, pardon, parintele Ioan Coste. El s-a dus apoi la teologie si dupa 2 ani a venit preot. Fiindca a fost coleg cu episcopul nu accepta pedeapsa. Daca renunta la straiele preotesti poate reveni in bransa din care a plecat. E nevoie de electricieni.

  9. carmen lipovan

    Nu pot sa cred ca o abatere de la dogmele bisericii, asa cum considera fetele bisericesti, poate cantari mai mult decat toate realizarile pe care acest preot le-a avut ca slujitor al Bisericii din Bradet. Invatatura lui nu s-a rezumat doar la vorbe ci si la fapte. Preotul Costea este cel care a stabilit legatura cu generatia tanara prin intalniri duminicale, tabere religioase, excursii etc si-a castigat respectul enoriasilor prin activitati de buna paractica. Apelez la intelepciunea si bunavointa episcopului Petroniu de a-i acorda o sansa, pentru a fi in continuare biserica plina.

  10. enorias

    Cand a venit Pr. Coste Ioan in Zalau la bis „Sf.Stefan” nimeni NU ne-a intrbat pe noi credinciosii daca il vrem sau NU,(nimeni nu l-a dorit atunci), a venit si el ca o „PILA” a cuiva, drept urmare nici acum nu cred ca trebuie sa ne intrebe cineva daca doreste sa-l mute de aici in alta parte. Dragi enoriasi, va rog sa nu-l mai elogiati atat de mult ca NU este atat de SFANT precum il credeti.

    1. enoriasu

      dar cine este sfant? episcopu inganfat si lacom care si-a facut episcopie impreuna cu acolitii pe spatele credinciosilor? Pe episcop cine l-a chemat in Zalau?
      Indiferent cum a mers in bradet ideea este ca este mai capabil decat episcop si lingaii lui. Isi face datoria cu drag si har. Episcopu si cu toti preotii din jurul sau ar trebui catherisiti pentru ca nu stiu altceva decat sa ceara bani pentru palate si huzureala. NESIMTITII!

  11. Vasile

    Îmi aduc aminte de Nelu , pr. Coste când lucra cu noi electricienii, si cred ca i găsim de lucru la noi ! Vii Nelule?

    1. adi

      vasile,vezi sa nu te curentezi.

  12. enorias

    Draga enoriasu,
    NU cunosti problemele in detaliu din aceasta cauza vorbesti despre dansul la superlativ. Daca ai fi lucrat impreuna cu EL, sau ai fi plecat urechea mai bine ai fi inteles mult, mult mai in detaliu problemele. Iar la o adica el a venit aici la toate gata, deci nu-i mare lucru daca pleaca. Daca era dupa domnia SA mai in anii anteriori ar fi plecat unii care au lucrat la aceasta bis. din ’94 de cand s-au pus bazele construirii unei bis. Ortodoxe in Bradet. Cine sapa groapa pe nedrept cuiva,cade EL in EA.

  13. enorias

    D-le Vasile,
    Ai dreptate cred ca e mai bun la lucrari in dom. electricitatii, chiar va sugerez sa il luati acolo, ar fi mai bine pentru toti.

  14. un om oarecare....

    dragi comentatori.nu il mai sustineti atat de mult pe asa zisul episcopul petroniu.de cand a venit in salaj si-a cam luat lumea in cap datorita celor care il sustin in toate tampeniile.Nu parintele Coste e vinovat pt ca fostul vicar al oradiei a venit la inmormantare ci fostul vicar pt ca stia frt bine ca nu poate sluji in alta eparhie fara binecuvantarea episcopului locului.pacat ca sfantul sinod inca nu au luat decizii de caterisire pt episcopii care fac astfel de abuzuri de putere.Asta nu e un motiv sa il muti in alta parohie,ci doar un moft din partea episcopului pt a-si aduce in oras adeptii.Acesti episcopi au primit hirotonia mai mult de la oameni decat de la Dumnezeu de aceea tot ceea ce fac fac impotriva Bisericii lui Hristos crezand ca fac bine fac mai mult rau.tot ceea ce ramane e sa ramanem cu credinta bine ancorata in Dumnezeu si sa nu uitam ca mantuirea o primim fiecare de la Dumnezeu si nu de la episcop.din nefericire am ajuns si la vorbele Parintelui Arsenie Boca.mai demult preotii si episcopii de aur slujeau in potire de lut iar acuma in zilele noastre unii episcopi de lut sjulesc in potire de aur.Sa incercam cu totii sa nu ne pirdem credinta in Dumnezeu cel adevarat care la timpul potrivit ne va judeca dupa judecata lui cea dreapta pe toti dupa faptele noastre.

  15. cineva....

    un sfat bun.impotriviti-va mutarii parintelui coste.daca pleaca nu stiti ce pierde-ti atat credinciosii cat si tinerii zalauani din bradet.voi cei care a-ti pus osteneala la ridicarea bisericii puteti lua decizii.

  16. Diana

    Ar fi pacat sa se comita o astfel de nedreptate. Nici macar parintele Lucaciu nu a facu asa de multe binefaceri credinciosilor si mai ales tinerilor din aceata parohie si nici nu s-a apropiat asa de sufletele noastre.
    Locul lui e aici langa noi sa ne ajute cu bunatatea lui si sa ne sprijine.

  17. Alina

    Il sprijinim pe Parintele Coste. E un om minunat.

  18. credincios

    Parintele Coste este preot 2 la o biserica din Zalau. A stiut ca Bota nu are voie sa slujeasca in Salaj, dar l-a lasat sa o faca, sfindand voit legile Bisericii si pe episcop. Cine greseste plateste. Nimeni nu e mai presus de lege. De ce ar fi acest preot? Eu frecventez alta biserica din oras, nu am auzit de renumele si faima parintelui Coste.

  19. Vasalica

    Am vorbit cu șefu si o zis ca dacă vrea Nelutu, adică domn preot Coste îl primește înapoi la noi ca si Electrician , problema i ca si aici … I cam slab!!

    1. Andreas

      Bre „Vasalica”, mai bine vezi-ti tu de sarme, deoarece se pare ca scrisu’ te cam depaseste !

  20. Ionica

    Episcopul a primit o delegatie de la Sfantul Stefan si le-a explicat cum stau treburile. Aveti impresia ca in Biserica face fiecare ce vrea? Tot va luati de episcop ca nu respecta legile. Cunoasteti ce legi a aplicat? Spuneti ca trebuie iertat parintele Coste. Stiti ce legi a incalcat? Va dati cu parerea fara a fi in cunostinta de cauza. Nu mai firi infierbantati la minte, asteptati sa selamureasca lucrurile. Nu niste oameni implicati emotional in cazul Coste rezolva situatia, ci regulile bisericesti, canoanele, studiate cu grija si aplicate cu tact. In plus, e vorba aici de un transfer, in apropierea Zalaului, intr-un sat la drum, cu biserica si casa parohiala, cu oameni minunati. Preotul Coste va fi tot preot. El de la tara a venit in oras. De ce se teme atat de mult de o parohie in mediul urban?

  21. maria

    Voi astia care nu stiti nu vorbiti despre pr. Coste doar asa sa va aflati in treaba. Este un om minunat si un slujitor al Domnului deasemenea. Episcopul cu catelusii lui taie si spanzura pe toti cei care le stau in cale. Se vede de la o posta ca toate parohiile bune sunt luate de cei care au „spate” in conducerea episcopiei. Iar „barba vopsita” nu are altceva ce face numai sa-si ia concedii exotice… Care dintre sfintii parinti din vechime facea acst lucru? Niciunul. Acest Petru Florea este doar cu numele EPISCOP. Cati bani le cere tinerilor teologi ca sa-i sfinteasca? El si cateii trebuie sa zboare cat mai repede caci isi fac vile si isi iau masini ultimul racnet pe banii nostrii.Sa dispara profitorii, cersetorii, hotii si mincinosii. Lasa preaprofitorule in pace pe cei care Slujesc Domnului cu atata dragoste si daruire sa-si faca treaba in pace si liniste si indreapta-ti privirea cea de bani detectoare spre preotii care sunt in diverse parohii din judet si si isi fac aparitia duminica la ora 9 si dispar la ora 12. Aceestia trebuie pedepsiti nu cei corecti si pe care ii iubeste lumea si ii vrea in BISERICA lor. Parinte Ioan Coste Bunul Dumnezeu nu doarme si o sa rasplateasca fiecaruia dupa cum face! Va iubim si va sprijinim asa cum ati facut si dumneavoastra de cand ati venit in Biserica noastra!

    1. credincios

      Unii acuza pe unul, altii pe altul. Aveti dovezi pentru ceea ce spuneti? Preasfintitul nu isi poate indeplini sarcinile, pentru ca este oprit de unii care nu cunosc legile bisericii si spun, fara dovezi, tot ce le trece prin cap. Preotul Coste a incalcat randuiala, dar trebuie tras la raspundere episcopul. Anormal. Asta e tactica, atunci cand cineva are probleme, il acuza pe cel care trebuie sa ia masuri contra lui.

      1. flo

        si cu parintele lucaciu ce a avut de il tot lauzi pe parvenitul de petroniu?? daca a gresit costea de ce il face paroh pe asta nou?? nu lucaciu a faurit biserica din bradet?? data viitoare nu mai merge in tailanda te ia pe tine pe post de maseur si .. apoi…
        tu esti cel care il vopsesti?? sau numai ii cureti ouale? de ce isi pune oamenii lui in toate parohiile gata ridicate, si mai si creeaza unele. pe crasnei sunt vreo 20 de enoriasi la slujbe,sau cea de pe sarmas..

    2. I.P.

      Chiar asa!
      Cat face o hirotonire si primirea unei parohii? Daca este diferenta mare intre sat si oras sau marimea parohiei ori locatia ei (sat izolat sau mai la sosea, oras mai mare sau mai mic, cartier central sau mai la periferie?).
      Toate pentru a vedea cat mai au de adunat rudele mele!

  22. Anca

    Foarte adevarat domnule Ionica. Se dramatizeaza si se exagereaza transferul preotului Coste. Nu e nimeni condamnat la moarte ori exilat in Siberia. Daca cei apropiati parintelui spun ca acesta nu va accepta transferul, eu cred ca e vorba de ambitie. Nimeni nu se bucura de evenimentul trist al familiei Coste, insa tot sfidare a fost si slujirea preotului Bota. De ce nu a putut sa asiste doar la inmormantare, fara sa slujeasca. Eu nu pot sa inteleg?

  23. VICA

    de o parohie in mediul RURAL DOMNUL IONICA

  24. eu...

    voi care nu stiti macar cu ce se mananca Dreptul Bisericesc vorbiti?Dar un episcop are voie sa se vopseasca si sa faca atatea faradelegi si vorbesti Ionica de respectarea legilor?Pacat ca nu suntem in vremea apostolilor sa vedem cum s-ar fi lamurit situatia.Ps ul ar cam trebuit sa citeasca sfaturile pe care Sfantul Apostol Pavel le-a dat episcopilor Timotei si Tit.Daca ar veni Hristos acuma in lume episcopii care petroniu l-ar rastignii primii.Nu ar accepta pe altcineva mai presus ca ei.Prin acesti oameni se atrage venirea sfarsitului lumii.oare cat va mai rezista lumea asta….

  25. credincios

    Toti aveti cuvinte de ocara si vorbiti de faradelegi. Aveti dovezi? Sunteti plini de ura. De ce judecati? Va credeti mai buni? Deja sunteti mai jos.

  26. tot eu...

    tu credinciosule esti cumva unul dintre adeptii episcopului?ai fost cumva cu el in excursiile exotice?ti se pare ca e asa de corect pe cum il lauzi?

  27. negru

    Oare parintele Coste nu are si el pacate de tras? El e sfant? El nu sfideaza? A primit de la episcop mesaj catre Bota ca nu are ce cauta in Salaj, dar l-a sfidat. Ce se astepta?

  28. credincios

    Lui tot eu. Daca ai fost cu episcopul poti spune ca a fost si el in excursii exotice, inseamna ca tu ai fost. Eu nu am fost, de aceea nu pot spune ca umbla in excursii exotice.

  29. credincios

    La urma urmei, nu inteleg ce e rau ca cineva sa plece in concediu. Toti avem dreptul la concediu.

  30. tot eu...

    doar ca nu pe banii credinciosilor si din taierea salariilor preotilor…

  31. Ionica

    Da Vica, in mediul rural am vrut sa scriu. Vad atata ura pe forum. Cui ii foloseste? Ar trebui sa ne rugam unii pentru altii. Toti cauta invrajbire, senzational etc.

  32. IOANA

    Pt cei care vor sa-l sustina pe parintele Coste sunt asteptati MAINE LA PROTEST.
    Dictatura si nesimtirea are limite.
    Biserica e formata din oameni si nu dintr-o mana de parveniti, pt ca atunci cand au nevoie de bani apeleaza la enoriasi. Episcopul e numit de oameni si pt oameni si cand oamenii au ceva de spus ar fi bine sa-i asculte.

  33. credincios

    Lui tot eu. Coste este laudat pentru ca merge in excursii, episcopul de ce este hulit? Coste sigur merge pe banii copiilor, episcopul ai dovezi ca merge pe banii credinciosilor? Episcopul nu a taiat nici un salar, preotii au hotarat sa il doneze si se vede ce s-a facut cu banii.

  34. Vasalica

    Amu iara revin . Nelutu , nu ne am înțeles cu banii ! Salariu la noi la electricieni i mai bun ca la popi! Ai noroc ca ești specializat la noi!

    1. Petroniu Florea

      Renunta vasilica ca vorbesti prea mult si lumea o sa-si dea seama ca te-am pus sa ma aperi

  35. gabriel

    crede-ma asa zisule credincios ca sunt fiu de preot si stiu cum a fost cu salariile.daca nu stii mai bine taci.si cu banii dupa antimise…esti slab informat…

  36. Un bun credincios

    Domnilor , nu tot aruncati vina pe Ps Petroniu! Nu i răspunderea Sa pt. Faptul ca Bota a fost la înmormântare si de asemenea pt. faptul ca pr. Coste trebuie sa plătească !!

  37. goe

    Cata patima ,de necrezut ce implicati sant unii emotional intr-o situatie care nu ar trebui sa-i priveasca si de pe urma careia nu au nimic de castigat.Episcopul il muta intr-un sat pe un popa .Ei si?Dar vi se pare normal ca bisericile inghit an de an atata banet ?Ca CJ Salaj a alocat episcopiei 500.000 de lei in conditiile unei saracii generalizate ? Oare banii astia nu puteau fi cheltuiti intr-un alt mod decat pentru palatul lui Petroniu?S-au facut vreo 15 biserici in Zalau in ultimii 23 de ani si nu s-a construit un spital sau o policlinica ,In Romania sant mai multi preoti decat medici si o parte din salariile lor le sant platite de la buget.Lacomia lor este arhicunoscuta in contrast cu invatatura MANTUITORULUI nostru care a propovaduit saracia si renuntarea.

  38. dani

    din nefericire vad ca episcopul are cam multi catei care il apara latrand toata ziua…

  39. Anonim

    Hai sa fim seriosi. Nu ii cunosc niic pe Coste nici pe episcop. Dar despre primul zeci de oameni zic ca e de treaba, ajuta saracii, etc, despre celalalt se aude ca traieste pe picior mare de tot.
    Si acum episcopul (care e un fel de Gigi Becali la steaua), il pedepseste pe Coste,pt. ca un alt preot a slujit la inmormantarea lui maica-sa. Mare crima ! De ce nu il aresteaza ???
    Se pare ca dreptatea e de partea lui Coste. Oare asa va fi ???

  40. sport

    Ce e aici, forbal sau alt sport? Cautam simpatizanti si suporteri? Ajuta la ceva? Pe forum scrie fiecare ce vrea, dar faptele nu se judeca aici, ci numai se comenteaza. Prea multa energie consumata degeaba.

  41. cunoscator

    Petroniu a facut palat episcopal. Nu el al lui, e al Episcopiei. Nu si-a facut casa, nu are autoturism personal, pentru ca l-a vandut si l-a donat anul trecut Episcopiei, sa inainteze lucrarea la palat. Nu traieste pe picior mai mare decat preotii din oras, care au case, masini etc. Nu viziteaza mai mult decat Coste. Problema este ca un preot de parohie sau un calugar are doar o relatie duhovniceasca cu credinciosii, care il stiu doar de parinte, pe cand episcopul impune masuri administrative, care uneori supara.

    1. Anonim

      da vaceantele lui de zeci de mii de euro cine le plasteste ? ?

  42. un coleg

    E culmea ca episcopul sa fie invidios pe inteligenta preotului Coste. Cei doi au fost colegi la facultate si se cunoaste realitatea, se vede si astazi. Episcopul a scris carti, cunoaste limbi straine, are doctoratul, preotul Coste a facut facultatea, din care doar doi ani la zi. Va rog pastrati bunul simt.

    1. mircea

      Coleg,lasa-i pe colegii lor sa-si dea cu parerea.Cred ca vei avea o mare surpriza,cine a fost petru florea si calitatile lui morale de mare ,,Corturar,,

  43. aferim

    Nu ma amestec, dar problema este pusa total gresit. Episcopul vine cu legea in spate, iar parintele Coste cu oamenii. Sunt doua lucruri diferite. Se judeca fapta lui Coste (respectiv Bota) si pedeapsa episcopului, insa adeptii preotului in loc sa vada problema de fond vin cu acuzatii la adresa episcopului. E anormal. Asa nu se rezolva situatia.

    1. corina

      aferim ,unde-i vina .?

    2. adi

      legea trebuie imbunatatita.are lacune si n-are logica.parastas oficiat intre Craciun si Boboteaza…????,preot slujitor din cuprinsul altei Eparhii,la slujba de inmormantare???…adunarile ecumenice sunt permise (ort.r-c,reform.etc,etc..),..care sunt deocamdata artificii fara ecou si fara fond…iar o slujire intre frati de aceiasi confesiune ..e interzisa..in cuprinsul aceleiasi biserici nationale(ortodoxe)….PS.incurcate sunt ratiunile episcopilor…uneori.

  44. maria

    Vasalica stai in banca ta si te mai baga ca nu iti ai locul aici.

  45. Marcela

    Aferim are dreptate. Ar trebui sa se limiteze discutiile strict la ceea ce s-a intamplat. Iesirea din context nu da decat apa la moara pentru speculatii, dar la asta suntem buni.

  46. George

    Lasati pe Petroniu si Coste sa se intalneasca si sa discute. Ei cunosc in profunzime datele problemei. De ce va tot dati cu parerea? Rezolvati ceva? Nu faceti decat sa incitati lumea.

  47. anonima

    Mie imi place palatul episcopal si sunt mandra ca e in Salaj. Cu atat mai mult apreciez ca s-a facut in perioada de criza si intr-un timp record. E adevarat ca s-a jertfit pentru el, dar ce se face fara jertfa? In plus, cei care au oferit au o mare satisfactie. Am contribuit si eu, dupa puteri, si sunt bucuroasa. Cand s-a facut casa poporului din Bucuresti a fost greu, dar acum suntem mandri toti romanii de ea. Asa suntem noi, abia dupa ce trec greutatile pretuim un lucru de valoare. Felicitari domnului episcop.

    1. marian

      de ce te chinui sa-ti schimbi „numele” la fiecare comentariu pe care il faci? vrei sa lasi impresia ca episcopul are mai multi sustinatori decat unul?

    2. jos comunismul!

      ba bine ca nu! Casa Poporului o fi fost facuta pentru cei ca tine si neamulrile voastre. Pe spatele nost si in contra bunului gust. Mie nu-mi place deloc. Tie de ce iti place? Pentru ca e mare? Ca sa intelegi, pastrand proportiile, Casa Poporului e frumoasa precum Catedrala „Sf. Vineri” din Zalau. Kitsch cat cuprinde…

  48. apellacalm

    Din cate inteleg decoamdata nu s-a luat nici o hotarare, insa cativa frustrati si sar ca sa provoce senzational si drama….doar asta vad la televizor….
    Lasati oamenii bisericii sa isi faca treaba lor, ca pana acum se vad rezultatele muncii episcopului Petroniu in Salaj: un sediu care nu e al lui, si care era absolut necesar pentru buna functionare a vietii bisericesti. In timp s-a vazut ca toate hotararile pe care episcopul le-a luat au avut rezultate pozitive asa ca incercati sa va calmati…
    Iar Coste, in caz ca va fi transferat, sa nu o ia ca pe o deportare, ci ca pe un prilej de a-si demonstra inaltele calitati despre care se vorbeste mult dar nu se prea vad….

  49. adept

    Unii adepti il tot sustineti pe parintele Coste, dar nu spuneti nimic concret, decat povesti de babe. Preasfintitul a facut un palat, pentru care il acuzati. Activitatea unuia e de laudat, a celuilalt e de blamat. Acuzele aduse Preasfintitului sunt ridicole, iar asa-zisele faradelegi apar doar cu titlul generic, fara a avea vreo dovada. Activitatea generala a Preasfintitului nu o pomeneste nimeni. Se tot vorbeste despre calatorii exotice. Uitati-va pe site-ul Episcopiei Salajului. Aceste calatorii sunt facute pentru binele Bisericii. Anul acesta a fost in Africa de Sud, unde a sfintit piatra de temelie pentru prima biserica romaneasca de pe continentul african. Ce e rau in asta? Urmaresc site-ul Episcopiei, admir activitatea Preasfintitului, ii pretuiesc inteligenta. Calatoreste mult, dar o face pentru Biserica. Nu transformati calitatile in defecte si misiunea in calatorii exotice.

  50. Vasilica

    Tu Marie , vezi ți de treaba ta ! Astăzi si mâine , de te oi prinde…. Hei nelutule!!

    1. florin

      Vasilica esti bolnav, du-te si te trateaza esti virusat de petronel.,

  51. pentru Marian

    Un preot e impreuna cu aceeasi credinciosi intr-o parohie ani, poate zeci de ani. Episcopul ajunge intr-o parohie o data pe an, poate la cativa ani. E normal ca acei credinciosi care isi vad cel putin saptamanal preotul, dar pe episcop de cateva ori in viata, sa fie mai apropiati de preot, dar aceasta nu inseamna ca episcopul nu are adepti. Un preot poate are cateva zeci sau sute de adepti, in functie de partohie, cat este de mica sau de mare, dar episcopul are mii. Crezi ca dintre acestia numai unul il apara?

  52. adept

    Recomand celor care doar il acuza pe episcop sa urmareasca site-ul Episcopiei Salajului, daca este posibil sa citeasca si Anuarul si vor gandi altfel.

    1. mihai

      adept- masca sub care se ascunde ,,episcopul petroniu ,,De ce nu vorbesti la tv. Preasintite esti prea sfintit si nu cobori la cei de jos.

    2. corina

      priviti la studiile Elenei Ceausescu ….Academician.Petroniu este un amarât!

  53. dane

    ia mai lasati cu rahaturile astea…in loc sa stati sa comentati stiri degeaba ati putea merge sa donati sange…ar fi mai profitabil…si care e problema ca a venit un popa din alta episcopie…cuvantul domnului e numai unul…nu tot etichetati atata…popii ar trebui sa propovaduiasca cuvantul domnului si dintrun garaj…nu au nevoie de palate si masini scumpe….

  54. petromin de zalau

    AM INCERCAT SA CITESC CE SE COMENTEAZA , DAR MI-A FOST IMPOSIBIL. UN VASILICA INSISTENT ,FARA MINTE ,FARA SCOALA,ASTA SE VEDE DUPA ORTOGRAFIE SI EXPRIMARI, M-A FACUT SA RENUNT. OAMENI CA EL STAU IN PREAJMA EPISCOPULUI,IL SUSTIN SI APARA.
    PROBLEMA E ALTA. SI PLEACA DE SUS. CE ATATEA RESTRICTII SI INGRADIRI ? ISUS A PREDICAT NUMAI IN LOCURI INDICATE DE ALTII ?
    TOATE RESTRICTIILE DICTATE DE CEI MARI NU SUNT ALTCEVA DECAT PARGHII DE CONSTRANGERE A CELOR DE LA ALTAR . UNDE,CU CINE DA ,CU CINE NU,CAND SA PROPOVADUIESTI CUVANTUL LUI DUMNEZEU? E VREMEA INCHIZITIEI ,SAU SE FOLOSESC ACELEASI METODE BOLSEVICE ,DE A INLATURA UN OM ,PENTRU A FACE LOC ALTUIA ?
    DE FAPT CRED CA IN SPATELE ACESTEI LUPTE SE AFLA CU TOTUL ALTCEVA . POPA SEPTIMIU GUDEA ,CE URMEAZA A FI NUMIT IN BRADET , NU E NUMAI CONTABIL LA EPISCOPIE,DAR E SI FIUL POPII GUDEA DIN ORTELEC,CE SE TINE DE GHICIT SI ALTE SMECHERII SI CARE PUPA POALA EPISCOPULUI. PE DE ALTA PARTE CONTABILI STIU MULTE.STIU MAI ALES CIFRE,IAR DISCRETIA TREBUIE RASPLATITA.
    SALAJUL PANA NU A AVUT VLADICA ERA UN LOC AL IMPACARII SI ACCEPTARII. ODATA VENIT AICI ACEST VLADICA CE PLESNESTE DE SANATATE SI TRAI BUN ,S-A INCONJURAT DE OAMENI CA EL SI II PERSECUTA PE CEI CE NU FURA ALATURI DE EI,PE CEI CE INTELEG IN CE LUME TRAIM SI CARE SUNT NEVOILE RELIGIOASE A UNUI OM DIN MILENIUL TREI.
    IESITI ROMANI SI VA APARATI PREOTUL DE ABUZURILE CELOR CE CALARESC ORTODOXIA DIN SALAJ !!!!!!!!!
    DOAMNE AJUTA !

    1. ortograful

      apoi, nici cu tine nu mi rusine!

  55. g3o

    Nu sunt un credincios practicant, dar despre Parintele Coste am auzit numai lucruri bune, un om de o inalta moralitate, spre deosebire de cei ce conduc Biserica Ortodoxa. Credinciosi, nu lasati diavolul cu chip de episcop sa va desparta de preotul vostru!

  56. petromin de zalau

    Popa Septimiu Gudea este fiul popii din Ortelec,ce pupa poala la vladica. E si contabil si stie multe,stie si cifre si tacerea se plateste.
    Acest vladica ,ce plesneste de trai bun, a adus in salaj numai vrajba si ura. El si cei ce-l sustin taiesc in evul mediu. Nu inteleg oamenii din mileniul trei ,nevoile si sensibilitstile lor spirituale . Folosesc metode bolsevice. Elimina pe unul ca sa-i faca loc unui lingau.
    IESITI ROMANI SI VA APARATI PREOTUL !!!!

  57. agnostic

    Inca o dovada ca Dzeu nu exista, daca ar fi asa v-ar trazni pe pe toti si v-ar duce la el, cand ar vedea cu cata sfintenie ii ocrotiti invataturile, bravo crestini ortdocsi cu ajutorul vostru sper ca natiunea asta se va trezi la realitate si va vedea ca biserica nu este decat un loc de desfranare si afaceri. O institutie in care cineva are atata putere incat sa transfere personal dupa bunul plac ar fi trebuit sa dispara la revoultie, fiindca mie imi suna a fi o mica dicatura.

  58. marian

    despre ionut pot si ardelean n-ati auzit? primul a fugit cu banii de la semninar, pacalindu-i pe elevi ca vor lua note mari la bac, si acum e casierul lui Petroniu!
    ardelean are la afaceri personale ca le-a pierdut numarul. Biserica lui de langa E24 nu-i gata nici acum, ca s-a preocupat omul sa bage banii in viloacele familiei

  59. stefan

    inca o data selectia episcopilor bisericii ortodoxe ne dovedeste ruperea de realitatea. Cum se impaca smerenia si umilinta cu un episcop iubitor de masini scumpe, sedii extravagante, excursii in tari exotice . Ce legatura are ura si razbunarea cu intoarcerea obrazului? Ar fi cazul ca mai marii bisericii sa se trezeasca inainte de a incepe exodul credinciosilor…

  60. Anonim

    legile , indiferent ca sunt civile sau bisericesti trebuie interpretate nu doar in litera legii ci si in spiritul ei . este necesar acordul episcopului pt un preot din alta eparhie dar ma gandesc eu ca pentru unele slujbe pe care le face singur in alta eparhie . aici a slujit si cu alti preoti din episcopia salajului , deci nu si-a facut de cap aici la noi . daca si-n acest caz era nevoie de aprobare episcopului , ar fi interesant de aflat motivele pentru care nu i s-a acordat . cumva din cauza unor frustrari personale a lui petroniu??????????????????

  61. I.P.

    Chiar asa!
    Cat face o hirotonire si primirea unei parohii? Daca este diferenta mare intre sat si oras sau marimea parohiei ori locatia ei (sat izolat sau mai la sosea, oras mai mare sau mai mic, cartier central sau mai la periferie?).
    Toate pentru a vedea cat mai au de adunat rudele mele, cu toate ca nu mi se pare deloc corect sa platesti pentru a SLUJI (rolul preotului- dand curs cuvintelor Mantuitorului: am venit sa slujesc nu sa fiu slujit!).
    Sau o fi ca in afaceri: mai intai investesti (cheltuiesti) si… mai apoi ii recuperi! De unde? DE LA CEI CE CRED!

  62. Mafia din Episcopie

    Asa se zice ca in Episcopie exista multa mafie dar sincer pina acuma nu am crezut.Domnule contabil stii cumva cite case ati mai construit pe linga episcopie?Domnul o sa va plateasca stati linistiti.Cit despre domnul Episcop fara cuvinte

  63. dar un directoras de pe la ADRDAF, care se crede cel mai destept inginer si care este prin consiliul bisericii, unul ghite delenau, nu se baga? pe timpuri, era cam bagator de seama. nu-i ajungeai nici cu prajina la nas.

  64. Anonim

    MULTA PROSTIE MAI ASCUND OAMENII.

  65. maria

    Auzi vasile draga, eu cred ca esti unul de al lui barba vopsita, de aceea te deranjeaza ca atata lume il iubeste si il sustine pe pr. Coste. Mai bine ti-ai vedea vedea de „elctricitatea” ta si ti-ai face provizii ca tu si ceilalti catei nu mai aveti mult in frunte cu PREAPROFITABILUL.

  66. agnostic

    Am trecut pe langa biserica sa vad daca sunt enoriasii in stare de o greva adevarata, dar surpriza, inafara de cateva voci ragusite si ceva babe sictirite nu am vazut pe nimeni afectat de scandal. Oameni slabi dom’le, oameni slabi.

  67. petromin de zalau

    Unde o fi fost azi popa Rusu,care pupa poala vladicii ? M-am uitat pe Hora si nu era . ,, Ghici gicitoare !!!!,, Oare popa, agricultor de Cristolt, o fi fost sa faca lucrarea vladicii? Adica sa-l unga pe contabil in locul preotului Coste ?
    Ar mai fi o intrebare . La slujba de inmormantare a mamei pr. Coste am inteles ca au oficiat mai multi preoti . De ce nu si-au lasat cadelnitele sa o ia la fuga atunci cand a aparut acel indezirabil popa ? Daca nu au fugit si au oficiat alaturi de el de ce nu sunt anchetati si infierati in spirit prolerar si ei. Si poate mai sunt posturi vacante pe la Falcusa,Vartesca,sau in mai stiu eu in ce colt de judet uitat de lume. Asa faceau si bolsevicii. La munca de jos,la reeducare cu cei ce nu pupa poala popii.

  68. petromin de zalau

    Si ce daca pr. Coste a fost electrician ? Sf. Petru a fost pescar. Sf. Ioan a fost contabil ,sau vames . Toti s-au ridicat prin credinta si intelepciune .
    Vezi Vasilica (sic)ca esti prost ? Numai tu ai ramas electrician . Dar nu cred ca esti nici ecectrician. Tu le cumperi de mancare ,tigari si cate un det la electricieni. Si mai ciordesti din rest . Asa e ? Vezi cat esti de mic ?

  69. florian

    D-le PS barbuta vopsita ia aminte ZALAUL nu-i ORADE,lasa excursiile si ocupatede cele sfinte pe meleaguri salajene . Vezi ca de aude SEFUL te cheama sa participi la constructia catedralei neamului si acolo este mai greu fara pile.Ardei lui COSTEA o dojana arhieresca si lasa-l in pacea domnului spre linistea enoriasilorcare il iubesc .Regulile sint facute de oameni pentru oameni nu de catre sfinti . noi sintem oameni.

  70. agnostic

    La greva cu torte si sabii, in alte tari se descopera universuri paralele, la noi babalacii merg cu grebla sa-si apere fanteziile.

  71. agnostic

    Tocmai am aflat ca episcopul nu a fost casatorit niciodata, nu stiam, pai atunci se explica tot, au eu un numar de telefon de la o fata care l-ar face pe prefericitul asta sa ajunga in rai si nu ar mai face nazuri la mancare. Asta este rezolvarea – o noapte de amor –

  72. guvidu portocaliu

    frate, nu inseamna ca daca Barba Neagra nu-i casatorit ii si eunuc. de aia il gasim plecat mai tot timpul prin tari exotice, in cautare de gaoaze tinere si cat se poate de proaspete…

  73. Anonim

    Ce-ar sa-l intrabam pe Ps. Petroniu care a fost motivul pentru care si-a facut aparitia in judetul nostru si de ce a infiintat o Episcopie noua cand avea deja una la Oradea???Oare pentru ca nu s-a inghitit cu parintele Bota si acum a venit vremea razbunarii??? Acum a prins momentul sa-l sacrifice pe Coste si sa-si ajute contabilul si poate chiar sa- schimbe pe Lucaciu din functie….Rusine Ps.ta ca recurgi la astfel de marsavii si smintesti credinciosii!!! Unde este Mitropolitul sau Patriarhul sa-l puna la punct pe Petroniu??? Oare cauta inlocuitor???

  74. petroniu excroc de salaj

    ortodocsi trece-ti de urgenta la cultul greco-catolic asa cum au fost parintii si bunicii vostrii in Transilvania si lasati ortodoxia ca e putreda, voi nu vedeti ca tot ce vine de la Bucuresti este minciuna si hotie? Salvati-va si scapati de putregaiul ortodox!

  75. popa

    cine masa-n cur a avut ideea de a face cacatul asta de episcopie de Salaj, ce legatura are judetul Salaj cu episcopia?

    1. preanesmeritul

      asa au vrut Stanca, Marc si cu Bode! Sa aiba fiecare securist locul lui de intalnire la nivel de judet. Ia uitati-va cine e in Adunarea Eparhiala a Episcopiei!

  76. dani

    nenea cu greco-catolicismul?sa nu uiti ca inainte de anul 1700 toti eram ortodocsi numa in capul vost exista purgatoriu papa si rstul.vb prostii.mai invata Istoria Bisericeasca Universala.

    1. preanesmeritul

      daca esti multumit cu ceea ce iti ofera pravoslavnica religie tine-te de ea. Rezultatele se vad. Ce imi pare mie rau e ca platesc si eu din banii mei pentru festelile voastre de barbi si tiganellile voastre.

    2. Andreas

      Draga Dani, ba sa stii ca mai intai am cam fost cu totii un pic catolici pana la Marea Schisma de la 1054, data de la care incepe sa purceada ortodoxismul. Mai citeste …
      (de ex. vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Schism%C4%83)

    3. eu

      vai si amar de istoria pe care crezi c-o stii.Ia treci la carte !

  77. petromin de zalau

    Nu e bine vladica . Nu e bine ce faci. Asa e regula ca unul sa hotarasca tot ? Sa dispuna dupa bunul plac de oameni, de destine ? Si conationalii nostri au un stabor unde hotarasc mai multi. Nici bulibasa nu are drept de veto . La ortodoxi e mai rau ca acolo ? Aveti drept de veto ?

  78. mm

    Stimate dani , dar catolicii nu erau inainte de ortodocsi ?! Marea schisma a fost la 1054 , pana atunci a fost buna intelegere si unitatea crestinilor era mult mai solida decat e azi …
    Poate ca se gandeste pr. Coste sa treaca la greco-catolici , ar fi o varianta interesanta .
    BRU e din multe puncte de vedere in pas cu vremurile de azi , in plus , cultul e foarte asemanator cu cel ortodox. Doar ca ei si-au scos ochelarii de cal !

  79. agnostic

    Va e frica ca o sa ajungeti in iad daca nu pupati in cur o divinitate absenta, dar intrebarea de ce nu o faceti direct, nu sa mirositi rahat omenesc, inventati tot felul de episcopi si arhierei, in camera de zi, frumos in genunchi, nu in cladiri odioase cu desene facute mai degraba de copii cu retard mental decat de pictori. Oricum e bine ca se intampla lucruri de acest gen, macar vedeti ca trimisi divinitatii sunt la fel de ignoranti la cererile voastre, ca si insasi zeul suprem.

  80. anonim

    rusine mare rusine sunt lucruri mai serioase de rezolvat

  81. maria

    ANONIM de ce te tot bagi atata? esti cumva de al lui dom’ episcop? Pt noi este un lucru foarte serios.Este preotul nostu de suflet si este normal sa il sustinem. asa ce vezi-ti de treaba ta si nu mai vb aiurea.

  82. Sa nu va agitati prea tare ca de cind a venit acest vladic in judetul nostru a introdus in rjndul preotilor ura si zizania,este ca basescu,domina totul si este promovat cel ce ii da mai multi bani.Vedeti cazul vicarului RUS de la Adormirea maicii Domnului a venit simplu preot,imediat a ajuns VICAR,stiti cum?ei dar nici dl Rus nu va spune.Toti acesti pupincur-isti isi cumpara posturile.La cce ne trebue noua EPISCOP? fara el ne-am descurcat f.bine ar fi mai bine ca HRAPARETUL DANIEL sa-l promoveze,ce ziceti???

  83. lui popa

    Daca nu sti, citeste istoria recenta. Incultura și ignoranta ta nu te scuza, ci te acuza. Rautatea la fel.

  84. acuzatori

    Tot ii acuzati pe cei de la Episcopie, dar nu aveti dovezi. Va tot aratati ura. Asta e singura dovada autentica, propria voastra ura. Sa va fie rusine.

    1. agnostic

      Au aparut aparatorii PREAINALTULUI Cretin , chiam ma intrebam ca un asa mare „preafericit” nu are si el la dispozitie un serviciu de propaganda, si uite ca am un raspuns. Asa se face un scandal cu acuzatii si de o parte si de alta. La final nu cine neaparat iubirea de cele sfinte e importanta ci in primul rand orgoliile, eu sunt convins ca adevarul e la mijloc, dar nici chiar asa, in Romania anului 2012 sa nu tii cont de cei pe care ii fraieresti in fiecare duminica si ii mai faci de un 10 lei sa cumperi o hartie igienica la buda. TRADARE TRADARE, dar sa stim si noi. ha ha ha.

  85. vai de voi

    Parintele Coste era favoritul episcopului Ioan si prietenul vicarului Bota de la Oradea. El nu a vrut niciodata Episcopie in Salaj, pentru ca era pe cai mari la Oradea. Cei care loviti in Episcopie sunteti clar pusi de preotul Coste. Daca vreti sa aparati un om, nu loviti in altul. Asta se face in politica, dar s-a raspandit cam peste tot. Coste are vina, e clara, a calcat legile, sa plateasca. La voi nu, Coste e sfant, episcopul e acuzat la greu, fara a se putea dovedi ceva, si credeti ca asa rezolvati ceva. Asta e un santaj ieftin si circ de doua parale.

    1. Anonim

      salajul nu avea nevoie de episcopie si mai ale de cel care ii geanta sefului ca episcop. nu il cunosc, nu l-am vazut niciodata, nici nu vreau, pe acest episcop dar nu am auzit macar o vorba de bine despre el, de cand eracaraus era un hapsin pus pe capatuiala, uita-ti-va in poligon si vedeti ce monstruozitati construieste, si daca nu era preotu ghiurco ii trebuyia si ditai catedrala. parerea mea este ca astfel de oameni ar trebuii izolati pe munte ca pustnici nu pusi sa conduca o episcopie, si daca blastama pe cei ce scriu sa se lege de el si de toti dei ce il pupincuresc

  86. maria

    Ii vai de tine nene nu ii vai de noi. Si sa stii ca daca l-ai cunoaste pe preotul Coste nu ai mai vorbi fara tine. Da imi spui tu mie ce a facut Petroniu asa important pt salaj in afara de a baga ura intre preoti si asi construi palatul de la lac(pt ca e tanar si mai are mult pana la 2 metri sub pamant, trebuie sa-si fac conditii de trai)????? Toti preotii cand aud de episcop le tremura chilotii pe ei ca daca zic ceva gresit zboara…. asa ar trebui sa fie un episcop?? de fapt petru florea nu e episcop e spaima preotilor din salaj. In nici un judet nu am mai auzit sa se fi intamplat asa ceva.Toti episcopii dau dovada de episcop nu de cersetor, mincinos, hot si prost pe deasupra. Gandeasca-se un pic ca traieste pe banii nostrii si se plimba tot pe munca noastra. Si nu ii mai luati apararea pt ca nu are rost toata lumea il cunoaste cine ii si de ce a fugit din oradea in zalau. Pe voi va pune sa il sustineti si probabil va si plateste. Daca ii asa bun de ce nu a venit azi in mijlocul oamenilor sa le explice care ii motivul?? PT CA II ESTE FRICA DE CATE A FACUT SI CATE INCA MAI FACE.

  87. elena

    Cine are de castigat oare din toata vrajba asta din Zalau??????diavolul!!sau ….poate Vasilica pupincuristul asa zisul electrician?????DOAMNE DUMNEZEULE!!!!!!Da-le intelepciune mai marilor bisericii!!!!!Lasati-l pe parintele Coste sa ne aduca linistea pacea iubirea de aproapele nostru ..in suflete!!!!DOAMNE AJUTA-NE!!!!

  88. Anonim

    pt „vai de voi”
    nu spun nimic de coste ca nici nu-l cunosc, dar spun altceva.
    dragul nostru episcop, nu ar trebui sa se ocupe mai mult de necazurile si lipsurile oamenilor, si nu de vopsirea parului, marci de masini, vacante la care noi nici nu gandim, bani in conturi, samd.
    el nu incalca nici o lege bisericeasca??!!
    sa plateasca coste, da?
    sa plateasca si episcopul si sa fie si el mutat, departe de judetul nostru, da?

  89. agnostic

    Pentru preafericit un citat din clasa a VI cred, – Prosti, da multi, – Sunt convins ca a auzit de astea, Oricum se incheie conflictul pot sa spun ca m-am distrat de minune azi, multumesc dragi cretini ortodocsi, ups am uitat un „s”.

  90. Anonim

    bai barba vopsita vrei sa il pedepsesti pe coste pt ca a venit ala din oradea la mormantare mamei lui coste.tu preainputitu parinte nu teai inteles niciodata bine cu ala cand erai la oradea de aia vrei sa il pedepsesti pe coste plus de asta vrei sa il trimiti in brebi si sa il aduci pe popa din brebi in zalau fiindca ala ii ruda cu vicarul rusu .am inteles cu totii ce vrei sa faci hotule si acuma ai motiv.PETRONIU &RUSU-=HOTII BISERICI SALAJENE

  91. maria

    Care nu ati participat astazi puteti sa vedeti pe ztv.ro ce sa intamplat la protest cata nerusinare din partea episcopului prin neparticipare si dezinteres.

  92. eu

    intr-o comunitate unde nu este pace e clar ca lucrurile nu merg, asa ca sefii trebuie destituiti (asa s-ar intampla in orice colt al lumii) la noi ca la romani! sa ne-ajute Dumnezeu!

  93. Anonim

    episcopul este un las cum nu s-a mai vazut , a mers sa slujeasca la spital unde nimeni sa nu-l traga la raspundere ca bolnavii internati n-au acces la presa . sunt convins ca daca ar avea si bolnavii internati acces la presa s-ar duce la surdo-muti ca acestia nu aud si nu pot spune nimic . atentie totusi ca surdo-mutii nu sunt si orbi , desi ar vrea unii , si nici prosti nu sunt !!!!!!!!!!!!!!!1

  94. Anonim

    Ce nu inteleg eu e de ce e sanctionat popa Coste si nu popa dun satul unde a fost inmormantarea? Acel preot nu a gresit cu nimic? Numai popa Coste?

  95. Anonim

    sa vafie rusine

  96. Anonim

    Si inca ceva….de ce numai preotul Ioan Coste este sanctionat? Fratele lui care e tot preot nu pateste nimic? Cred ca aceste chestiuni ar trebui sa ridice niste semne de intrebare.

  97. anna

    O decizie a Sfantului SInod prevede ocuparea oricarui post prin concurs,nota minima obligatorie este de 8,5, oare Episcopul a uitat de acesasta decizie?
    Preotul Gabriel G, vrea sa ne abureasca, nu e nevoie,daca nu vrea sa spuna adevarul sa taca, e mai bine.
    Iar, motivul care il invoca Episcopul pentru mutarea preotului Costea sunt puerile, la inmormantare nu se fac invitatii, iar, pe proprietatea lui face ce vrea, fiecare,nu?
    Sau Episcopul de crede Dumnezeu, ce plin de el este, cat poate fi de trufas, egoist,ranchiunos, numai slujitor al DOMNULUI,nu-l putem numi, dar, sper sa ramanem uniti,noi enoriasi, sa nu permitem raul si rautatea sa ne cucereasca sufletul, iar cei ce nu respecta randuielile bisericii ortodoxe, e liber sa plece, nu avem nevoie de oameni care sadesc ura,invidie si multa,multa ranchiuna.

    MULTA SANATATE PARINTELUI COSTEA,

    DOAMNE AJUTA SI NE LUMINEAZA MINTEA SI SUFLETUL

  98. Claudiu

    Domnule Lucaciu atitudinea dumneavoastra este o o rusine pentru fiica dumneavoastra Aura pe care o cunosc personal, lipsa de atitudine la aceasta situatie va situeaza in aceeasi caruta cu sleahta de arivisti, imi pare rau ca v-am lasat sa imi slujiti la nunta.

  99. dani

    daca nu stiati azi a fost instalat popa gudia in biserica din bradet.asa ca nu mai ramane decat sa mergeti la P.S ul sa il luati de barba.

  100. maria

    sa mearga preaprofitorul in jungla ca acolo e locul lui si poate sa conduca animalele cu atitudinea lui de nesimtit si sa lase salajenii in pace ca locul lui nu e in salaj.

  101. Vasalica

    No amu m am trezit si eu ! Nelutu rămâne cum am stabilit vii la noi la electricieni? Ca după cum vad nu ai alta șansa!

    1. Andreas

      Bre „Vasalica”, vezi-ti tu de sarmele tale, si lasa scrisul pe seama celor care le au pe astea, cat de cat. Ia niste apa in gura ca faci praf !

  102. Anonim

    Vasalica, dragule, poti sa te opresti acum pentru ca nu mai prezinti interes!!! Textele de acest fel sunt expirate….Sa-ti fie rusine ca te cobori atat de jos numai pentru a face moftul unor sus si cald asezati pe langa Ps. Sa!!!

  103. Anonim

    Vasalica, dragule, poti sa te opresti acum pentru ca nu mai prezinti interes!!! Textele de acest fel sunt expirate….Sa-ti fie rusine ca te cobori atat de jos numai pentru a face moftul unor sus si cald asezati pe langa Ps. Sa!!!

  104. jeu

    de acord cu „anonim” culca-te la loc

  105. marin

    studiati biblia si vedeti ca nu aveti dreptate niciunul fiindca sustineti niste calauze oarbe cum le descrie Dumnezeu va rataciti pentru ca nu cunoasteti scripturile si va lasati manevrati de niste mincai lacomi si……

  106. marian

    Nu mai vorbiti de Dumnezeu ca Satana va conduce pe voi toti la rele.Daca trebuia sa faceti azi ceva bun nu v.ati fi adunat atatia!!Va aduna rautatea PE TOTI care tot continuati!!!!!!

  107. nelu v.

    O intrebare pentru conducerea Episcopiei Salajului: vi se pare cunoscut citatul „Bate-voi Pastorul si turma se va imprastia”? Asta este misia Sfintiilor Voastre?

  108. Doru Bradet

    Tot respectul pentru parintele Coste!
    Sunt mandru de credinciosii din Bradet!!!
    Ar fi interesanta o povestioara despre Palatul Episcopiei Salajului…

  109. avansatul

    pt cei ce au absolvit poate chiar teologia: aflati incepatorilor ca nici o regula din legiuirile B.O.R. nu au valoare de DOGMA. se schimba baieti, nu sunt de neschimbat, inclusiv ca cu ,,binecuvantarea episcopului,, si cand mergi la wc.

  110. avansatul

    scuze. ,,cea,, nu ,,ca,,
    sunt plin de nervi pe prosti si lingai

  111. chetruta

    In astfel de situatii se recomanda inchiderea de catre credinciosi a bisericii, si nu se mai slujeste in ea pana nu revine preotul care a fost nedreptatit. Preotul Coste este acuzat de incalcarea canoanelor. Eu spun ca Iisus: ” Cine este fara de pacat sa arunce primul piatra”. Aparati-va preotul, pentru ca oamenii de valoare sunt inlaturati tocmai pentru ca oamenii de buna cuviinta nu reactioneaza la actiunile lichelelor si profitorilor.

  112. chetruta

    In alte locuri inchiderea bisericii a avut efect. Vezi cazul Sibiel jud. Sibiu. Daca sunteti hotarati, reusiti. Este bina ca sa reactionam la abuzuri si in Biserica si in comunitate. Prin asta se deosebeste o societate si Biserica vie de una moarta fara simtire.

  113. Alin

    Mostenirea Moscovei!
    Mai devreme sau mai tarziu totul se plateste.
    Intr-o lume civilizata nu se intampla asa ceva.

    Iata de ce nu s-a convertit Gandi la crestinism, desi a citit Biblia si il iubea pe Isus, lipsa de credibilitate, de marturie din partea noastra, iar cand e vorba de popi si interese.

    Ridica-te Ioane, iesi la lumina popor roman.
    … chilian florin piesa Popii

  114. Anonim

    Parinte Lucaciu unde esti?
    Te bucuri de ceea ce i se intampla parintelui Coste? Ai vrut aceste lucruri pt. ca lumea tinea mai mult la Coste decat la tine. Esti josnic pt. tacerea si complicitatea ta.
    Sunt de religie greco-catolica dar il cunosc pe parintele Coste, un preot cu calitati deosebite, pe cand Lucaciu un om cu voce calma dar sufletul innegrit de rautate, invidie si ura.
    Parinte Lucaciu nu uita ca tot ceea ce faci impotriva altora se rasfrange asupra familiei tale, Fetele tale sunt….saracele!

  115. solutie

    va ofer eu solutia: inchideti biserica si inchirati-o greco-catolicilor, oricum nu au destule biserici. Incet incet mergeti si voi la slujbele chiriasilor, daca va place ramaneti. Io zic ca o sa va placa: nimeni nu va fura, nu sunt reguli absurde dar regulile se respecta! Ordnung und disziplin! Si uite-asa va scapati dintr-un foc de ambele probleme: si de Coste si de Petroniu preavopsitul! Unde mai pui ca nu mai tre sa va mulga pentru palatul episcopal…

  116. Pt. Soluția

    Handicapatule!!!!!!

  117. ioan

    padureanu ,ardelean ,deheleanu ,ielciu etc.voi ce faceti inafara de asta la slujba in altar daca s-ar putea
    oameni buni nu trebuie sa cedam mai mult acel palat de la episcopie trebuie transformat intr-un
    centru de ingrijire batrini pe linga biserica ortodoxa pentru ca de episcopie care sa invrajbeasca credinciosi nu avem nevoie
    va rog ca joi sa veniti la miting si sa sustineti acest lucru mai necesar pentru comunitate decit sa traiasca acolo niste imbuibati in frunte cu vopsitul iar cj salaj sa nu mai aloce bani pentru episcopie pina la schimbarea destinatiei

  118. Anonim

    rusine preotilor\farisei\ va vindeti sufletele pentru niste bani si putere .dar domni preoti si \preasfintu\le iau bani angajatilor fiindca nu le ajung daraminte donatii pentru episcopie asaca ar trebui sa intre fiscu sa ii puriciasca un pic

  119. Anonim

    rusine preotilor\farisei\ va vindeti sufletele pentru niste bani si putere .dar domni preoti si \preasfintu\le iau bani angajatilor fiindca nu le ajung daraminte donatii pentru episcopie asaca ar trebui sa intre fiscu sa ii puriciasca un pic

  120. intrebare

    1.Daca un preot participa la o slujba de inmormantare pt mama unui coleg din alt judet si nu are voie sa faca asta,raspunde pt aceasta abatere fiul defunctei,pt ca e preot,ori insusi preotul care a savarsit abaterea?
    2.Cum si-a aratat Episcopia compasiunea,(in genere subinteleasa,)fata de un om care si-a pierdut mama.?

  121. adrian

    Dar prin mutarea preotului Coste postul ramane vacant. Gudea nu trebuia sa dea examen?

  122. anonim

    ce tot vorbiti de palatu episcopal care a fost construit cu bani de la guvern, parintele Coste Intr-un singur an si-a cumparat un loc de casa si si-a ridicat o vila in Bradet . Pe banii cui? DE unde? intr-un singur an ..fara nici o rata sau imprumut bancar si cu doua salarii de bugetari , oare se poate? spuneti-mi si mie cum?!

  123. Andreas

    Avand in vedere faptul ca nu oamenii au fost facuti pentru biserica, ci biserica a fost facuta pentru oameni, coroborat cu celebrul dicton „vox populi, vox dei”, consider ca dorinta enoriasilor prevaleaza elucubratiilor unei minti ratacite, chiar daca aceasta este impachetata in straie de episcop !

  124. oradeanul

    Recunosc ca atunci cand l-au alungat pe Petroniu, din Oradea am simtit putina compasiune. Dupa cum conduce Eparhia Salajului cred ca este o mitra prea mare pentru el. Oare pana acum cativa ani nu era aceeasi Eparhie? Totusi, iertarea si uitarea, nu tin de calitatile unui episcop? Trebuie sa se razbune cu orice pret? Totusi ca Machiavelli are sanse (impusca mai multi iepuri deodata- se razbuna pe Coste si Bota si rezolva pilele. Daca mai rezista un an, doi si-si impune talentati, poate merge in excursii toata viata. Despre pr Lucaciu se poate spune orice numai ca nu stie sa linguseasca sau sa-si riste functia fara interes nu.

  125. marian

    Sunt de acord cu anonim de la 10.40!Cum a reusit saracu parinte Coste sa si faca acele achizitii intr.un singur an:pamant,casa.Saracu,pe seama celor cu mintea ratacita care.l aparati azi;va zic eu!!Va bate.ti joc de Lucaciu care v.a facut biserica!!Coste a venit in Zalau spre finalizarea picturii si mai spuneti ca v.a facut biserica!NU!!A venit in toate gata!!!si pe deasupra prin oamenii lui denigreaza pe toti,nu conteaza cum ,prin ce mijloace doar,doar va iesi in castig cumva!Reveniti.va minti ratacite!!RUSINE!!

  126. mihai cretu

    Sunt de acord cu anonim de la 10.40!Cum a reusit saracu parinte Coste sa si faca acele achizitii intr.un singur an:pamant,casa.Saracu,pe seama celor cu mintea ratacita care.l aparati azi;va zic eu!!Va bate.ti joc de Lucaciu care v.a facut biserica!!Coste a venit in Zalau spre finalizarea picturii si mai spuneti ca v.a facut biserica!NU!!A venit in toate gata!!!si pe deasupra prin oamenii lui denigreaza pe toti,nu conteaza cum ,prin ce mijloace doar,doar va iesi in castig cumva!Reveniti.va minti ratacite!!RUSINE!!

  127. Anonim

    va rog sa nu va mai luati de cei de la episcopie . nu va e rusine ? nu vedeti ce activitate intensa au sa scrie comentarii pe forum ? se tin oameni destepti dar sunt niste retardati si sunt si prosti de bubuie . toate comentariile care sunt pro episcopie si episcop sunt scrise din birourile episcopiei sub diverse pseudonime sau sub anonimat , ca dovada sunt comentariile de la 11: 13 si 11:19 , comentarii identice postate sub pseudonime diferite : marian si mihai cretu . pun pariu ca si comentariul de la 10:40 la care face referire si cu care spune ca este deacord este scris de aceeasi persoana . prosti ca prosti da si semnalizeaza !!!!!!!!!!!!!!!

  128. lida

    Eu sunt din alta parohie, imi pare rau de ceea ce se intampla, dar ma intreb, care dintre noi, fiecare la locul lui de munca, ne permitem sa facem orice; suntem nevoiti, ne place nu ne place, sa ne supunem regulamentelor stabilite. Am fost de cateva ori in acea biserica, nu pt.preot ci IN BISERCA si consider ca pr.Coste este un preot bun (nu un sfant), dar a gresit. Eu cred, imi pare rau pt el, ca a facut-o intentinat; ACEL PREOT AVEA INTERDICTIE IN SALAJ, iar daca nu s-a tinut cont de aceasta este f.grav. De ce a facut-o stiind toate astea? Cunt sigura ca asumandu-si riscurile. Cand vad, pe internet ura si cuvintele dure spuse acolo pe mine, care nu ma duc la biserca pt.preot ci LA BISERICA, ma intristeaza f mult. NU ESTE BINE CE SE INTAMPLA, NU ESTE BINE IN CE NE TRANSFORMAM. PACAT, mare pacat!

  129. Anonim

    MA AMARATILOR MERGETI LA MUNCA .NU VA PIERDETI TIMPUL SI NU VA CONSUMATI ENERGIA CU NISTE LUCRURI CARE NU VA FOLOSEC LA NIMIC .LASATI-I PE POPI SI PE EPISCOPI IN PLATA DOMNULUI SI VEDETI-VA DE ALE VOASTRE .ACUMA POPA COSTEA SI-A FACUT VILA SI SI-A UMPLUT CONTURILE DE CE SANTETI RAI SI NU SANTETI DE ACORD SA-SI FACA UN PIC DE SITUATIE SI GUDEA .VOI CE CASTIGATI DIN TOT SCANDALUL ASTA .desteptilor.

  130. Anonim

    Eu sunt din alta parohie, imi pare rau de ceea ce se intampla, dar ma intreb, care dintre noi, fiecare la locul lui de munca, ne permitem sa facem orice; suntem nevoiti, ne place nu ne place, sa ne supunem regulamentelor stabilite. Am fost de cateva ori in acea biserica, nu pt.preot ci IN BISERCA si consider ca pr.Coste este un preot bun (nu un sfant), dar a gresit. Eu cred, imi pare rau pt el, ca a facut-o intentinat; ACEL PREOT AVEA INTERDICTIE IN SALAJ, iar daca nu s-a tinut cont de aceasta este f.grav. De ce a facut-o stiind toate astea? Sunt sigura ca asumandu-si riscurile. Cand vad, pe internet ura si cuvintele dure spuse acolo pe mine, care nu ma duc la biserca pt.preot ci LA BISERICA, ma intristeaza f mult. NU ESTE BINE CE SE INTAMPLA, NU ESTE BINE IN CE NE TRANSFORMAM. PACAT, mare pacat!

  131. Anonim

    lida draga , incerci sa pari desteapta dar nu esti ! cum adica acel preot avea interdictie in salaj , ca doar nu-i nici condanmat , nici proscris , nici lepros ?

  132. martor ocular

    In altercatia din biserica, duminica, fiul parintelui Coste impreuna cu alti tineri l-au impins pe parintele Rusu cu spate inspre altar, cu multa violenta si cu multa ura, moment in care acestuia i sa facut rau. Oare asa au fost indemnati sa faca? educati de cine?

  133. moshu

    popa coste a venit la zalau prin examen avand cea mai mare nota dintre cei prezenti la acel examen lucrarea fiindu-i corectata de petroniu si de abrudan(decanul facultatii din sibiu) astfel avand dreptul de a-si alege biserica unde si-a dorit sa slujeasca………vinovati pentru ca bota a slujit la inmormantarea mamei lui coste sunt cei sau cel care a condus soborul de preoti slujitori la acea slujba insa sa nu uitam ca slujba a avut loc pe o proprietate privata nu intr-o biserica sau capela………casa lui popa coste nu e gata nici macar pe jumate…….pentru ca s-a imprumutat de bani si acum trebuie returnati…….coste a ajutat la terminarea bisericii din bradet n-a zis vreodata ca el a facut-o………iar acum ca el impreuna cu familia lui sa plateasca pentru o rafuiala mai veche intre petroniu si bota…….asta nu se poate oameni buni!!! insa vorba lui petroniu: „cainii latra, caravana trece”…….oare din ce carte a bibliei si ce verset e asta?…….cu raspunsul asta a venit el in fata delegatiei pe care a primit-o de la biserica „sf. stefan” pentru a se incerca lamurirea problemelor pe cale pasnica

  134. bihoreanul

    NU RENUNTATI OAMENI BUNI DIN ZALAU TOT ASA COMPORTAMENT ARE SI EPISCOPUL NOSTRU DIN BIHOR PENTRU EL ESTE PE PRIMUL LOC BANII SI AVERILE MASINI SCUMPE ETC. TOT ASA A PATIT SI NOI ASEMANATOR VOUA DAR NU RENUNTAM ORI NE PUNE PREOTUL ALES DE NOI ORI NOI NU ACCEPTAM PREOTUL ALES DE EPISCOPUL SOFRONICA .REFERITOR LA PARINTLE BOTA ESTE UN PREOT CU FRICA DE DUMNEZEU NUMAI SOFRONIE EST ESTE DIAVOLUL BIHORULUI NU A VENIT O ZI LA NOI STA ASCUNS IN EPISCOPIE

  135. pt martor ocular de la 12:49

    belesti mai bine ochii pe filmare si vezi ca nu pruncu popii si cu alti tineri l-au bruscat pe vicar……daca nu belesti ochii…..belesti…..

  136. Anonim

    ar trebui urmariti toti preoti zicetimi un preot sarac care sa isi ajute semanul \nu este \toti sunt cu masini scumpe cu vile siapartamente1 2 de unde de la oameni de rand platesc contributie la popi ca nu au salari dar de la stat ce iau sa le fie rusine de la vladica pana la opinca

  137. elena

    Pentru martor ocular de la12.49 NU I S-A FACUT RAU VICARULUI RUS am fost acolo martor imi este DUMNEZEU de ce exagerati??????A dat cam mult parintele Gudea pentru postul asta dar a avut de unde…..oricum la noi in suflete nu poate intra cu astfel de siretlicuri!!!!!!

  138. aeiou

    oameni buni…..se aude ca si cantaretul batran de la sf. stefan si-ar fi bagat coada in ceea ce se intampla acum! ca doar toata lumea stie ca nu il suporta pe popa coste pentru ca a avut curajul sa-i spuna adevarul si lumea nu il mai suporta pe el ca si cantaret si nu numai ca doar e prietenul lui lucaciu de cand a umblat sa stranga bani pt constructia bisericii si doar ei doi stiu ce manevre au fost acolo…..ia sa-i cerem si lui socoteala sa vedem cat de lunga i-a fost limba cand a „pupait”……!!!

  139. Anonim

    Doamne cat ne-au putut invrajbi CELE INTAMPLATE.Mai mult ca sigur nu-i doar unul care-l invidiaza pe parintele COSTE!!!!![DAR SA-I FACA ATATA RAU!!!!!!DUMNEZEU E MARE SI ARE STIRE DE NOI TOTI.Important este acum SA FIM UNITI!!!!’

  140. Anonim

    MARE E GRADINA TA DOAMNE

  141. zah

    1. Cum de apostolul Pavel se putea deplasa unde voia fără să creeze probleme fraților lui de credință?
    2. Sunt regulamentele acestea bisericești inspirate de Dumnezeu?
    3. Dar ierarhiile?

    Fapte 20:1-5 „Iar după ce a încetat tulburarea, Pavel, chemând pe ucenici şi dându-le îndemnuri, după ce şi-a luat rămas bun, a ieşit să meargă în Macedonia.
    Şi străbătând acele părţi şi dând ucenicilor multe sfaturi şi îndemnuri, a sosit în Grecia.
    Şi a stat acolo trei luni. Dar când era să plece pe apă în Siria, iudeii au uneltit împotriva vieţii lui, iar el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
    Şi mergeau împreună cu el, până în Asia, Sosipatru al lui Piru din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic şi Gaius din Derbe şi Timotei, iar din Asia: Tihic şi Trofim.
    Aceştia, plecând înainte, ne-au aşteptat în Troa.”

  142. un tip

    Despre preoție

    Evr 7:12 Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii.
    Evr 7:13 Căci Acela, despre Care se spun acestea, îşi ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului,
    Evr 7:14 Ştiut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit nimic.
    Evr 7:15 Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec,
    Evr 7:16 El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nepieritoare,
    Evr 7:17 Căci se mărturiseşte: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec”.
    Evr 7:18 Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei;
    Evr 7:19 Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
    Evr 7:20 Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ,
    Evr 7:21 El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: „Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec”.
    Evr 7:22 Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament.
    Evr 7:23 Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască.
    Evr 7:24 Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică).
    Evr 7:25 Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.
    Evr 7:26 Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
    Evr 7:27 El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi.

  143. maria

    Coste al vostru saracu??care?Coste cel cu vila despre care se spune ca nu si.a terminat.o ca si.a pus banii la bataie pt terminarea bisericii?care biserica?aia gata facuta cand a venit el in Bradet,nu?parvenitul care se doreste acum stapan acolo.cel care a venit de la tara cu o masina vai si amar iar dupa putine luni a avut una de lux iar acum cu vila aproape gata.asta e Coste’iubitorul de toate’!!!

  144. jeu

    Sunt martori care l-au vazut pe preaiubitul nostru episcop beat , rupt de beat, la chefurile organizate la vila de vacanta a patronului de la EUROCARD cu muzica si tambalau pana la ora 2 noaptea deranjand vecinii. dar asta e atitudine si coportament de episcop?

  145. Anonim

    Mare lucru.Sfantul Coste si sustinatorii lui galagiosi nu s-au imbatat niciodata.

  146. Anonim

    Nu ma pot lauda ca sunt un mare credincios, nu pentru ca nu cred ci pentru ca nu ofer prea mult timp lui Dumnezeu si biserici. Gasesc tot alte lucruri mai importante de facut … Asa ca imi vine greu sa judec regulile Biserici. Ce pot sa spun este ca am avut ocazia sa il intalnesc pe Preotul Coste si am simtit multa caldura spirituala in timpul discutiilor avute cu dansul. In plus ambi mei copii au fost botezati la Biserica Sf. Stefan. Apreciez si initiativa dansului legata de copii. De ce sa stricam ceva care merge bine ??? De ce sa facem ceva impotriva oamenilor ??? Foarte interesanta coincidenta cu noul preot numit.

  147. o femeie

    Oare ce imparatie se lupta impotriva ei insasi?…. Drept credinciosii sa-si deschida ochii, cautati pe Dumnezeu nu mai priviti la oameni, ca scrie Sfantul Cuvant :’Blestemat este omul care se increde in om!”Abuz de putere, oh da , exista la toate nivelele, tre sa fim atenti ca dracu cu toata armata lui e in biserica ca sa o dezbine… Sa ne pocaim sincer de propriile noastre greseli toti si sa cautam Fata Milostiva a Tatalui Ceresc!Dumnezeu sa ne lumineze! Amin!

  148. Anonim

    Unele persoane chiar s-au nascut cu o imensa rautate in ei,chiar nu aveti altceva mai bun de facut decat sa criticati un preot?
    Ati facut voi mai mult bine probabil si de aceea va credeti cei mai tari,cu drept sa criticati si sa scoateti povesti fara rost.

    Preotul trebuie sustinut,nu putem permite o asemenea nedreptate din partea unor oameni care au putere si atat.

  149. enorias

    Pentru D-nul de la pseudonimul AEIOU,sa stie ca diacul batran NU si-a varat coada in aceasta afecere chiar daca a avut contradictii cu pr. Coste I. pentru ca…………(intelegeti aici ce doriti). Cat priveste banii colectati pentru toti s-a dat chitanta, iar daca cineva a dat acestui om bani si NU a primit chitanta il rog sa anunte de urgenta consiliul parohial. Dar ca sa ramanem la acest subiet cu banii, cei mai multi dintre membrii consiliului parohial stim ca acest cantaret tanar numit Florin (adus aici la bis. de pr. Coste) a sustras de mai multe ori bani din zona unde activeaza Sfatul, pana la urma a fost prins, iar banii au fost recuperati. Deci va rugam NU mai aruncati vorbe aiurea. Va multumesc.

  150. cineva

    Parintele Septimiu nu are nicio vina ca a fost mutat in locul parintelui Coste! Acesta a gresit, deci trebuie sa fie sanctionat, la fel ca toata lumea. Credeti ca ei nu au reguli, la fel ca noi toti la munca? Odata ce ai calcat stramb, trebuie sa suporti consecintele. Nu suntem noi in masura sa intelegem ce si cum s-a intamplat. Numai Dumnezeu stie ce e adevarat sau nu, numai El stie dac se procedeaza corect. Doamne ajuta! Parinte Septimiu, paseste cu capul ridicat si inainte, caci nu esti de vina pentru nimic! Doamne ajuta!

  151. cine vrea

    eu sunt de acord cu CINEVA.Au si ei reguli ca noi toti.Voi reveni si in alta zi. La revedere si o zi buna!

  152. Anonim

    Normal ca nu e vina parintelui Gudea,doar a celor de mai sus..ei conduc totul.

  153. tralala

    Suntei prosti sau prostiti? Din punct de vedere al varstei Preasfintitul este la mijlocul taberei. In BOR varsta de acces in cler este pe la 25, iar varsta de pensionare la 65. Preasfintitul are 47, deci este la mijloc. Are preoti si peste si sub aceasta varsta. Echilibrul este perfect, jumatate peste, jumattae sub aceasta varsta, incat orice speculatii sunt de folos. Mai este un aspect, acuzele curg, dar au si dovada? Sunt nefondate. Cei care doresc anarhie, sa isi puna pofta in cui. Sefii Bisericii nu se iau dupa acuze oarecare, ci au nevoie de dovezi, ca in orice caz serios. De aceea, ciocu mic si joc de glezna, cu nu aveti nimic.

  154. xxx

    mai desteptilor!!!!
    Il aparati ca niste nestiutori pe popa Coste!!!
    Nu stiti ca e un Diavol!
    A luptat cat a putut pentru ca, Petroniu, Episcopul Vicar de atunci, de la Oradea sa nu iasa Episcop titular la Oradea, dupa ce acesta a muncit acolo enorm de mult, timp de 7 ani, a facut slujbe, sfintiri, hirotonii, pe 2 judete avnd in vedere ca Episcopul Ioan era bolnav, Asta nu stiti voi!!!
    Impreuna cu BOTA si cu frate-sau a initiat o campanie de denigrare a Episcopului Petroniu, timp de ani de zile in toata mass media bihoreana!!!!
    E diavol nu om, acesta!!!
    Asta nu stiti voi

  155. un pacatos

    Adevarat este ca fostul vicar Bota s-a opus infiintarii Episcopiei Salajului, dar nici
    vicarul Rusu nu a fost de acord la acea data. Pentru demersurile de infiintare a
    Episcopiei preotul Longodor din Jibou a
    fost pedepsit. In BOR nu exista notiunea
    de REABILTARE,PS PETRONIU nu credetica trebuie rezulvata si acest abuz

  156. cineva ce stie tot

    da asa este………..ai perfecta dreptate xxx
    Lumea din Salaj nu il cunoaste pe popa Coste decat ceea ce arata el in fata lui, pentru ca e un viclean ordinar.
    Stie cat a lovit in Petroniu, cat acesta era la Oradea, si acum ca a reusit si a ajuns seful lui, ca un viclean ce este, a cautat sa isi asigure spatele, prin apropierea de multime.
    Ce face el?????
    Fura banii copiilor!!!!!!!!!!!!!
    Face excursii in Franta pe banii copiilor, se plimba si el, naivilor, nu stiti ca orice organizator merge gratuit!!!!!
    El merege in excursii, pe banii vostri, pentru ca pretul la acele excursii este mult mai mic decat cel pe care vi-l cere voi!!!!, si voi spuneti ca el are merite ca duce copii in tabere si excursii??
    Vai de nestiinta voastra!!!
    Si ce, acela e preot, care merge sa joace fotbal cu enoriasii, merge la petreceri, danseaza, bea, se imbata……….etc
    Halal de voi, ca acestea sunt merite in ochii vostr!!!!!!!!
    Sunteti niste dezorientati, mergeti cu tot cu el in iad!!!!, bineinteles, care il sustineti!!

  157. un credincios

    si popa Coste ziceti voi ca e popa! Bine ziceti ca e popa, (idolesc) nu preot, nici parinte!
    Un preot, are frica de Dumnezeu, ascultare de Episcop, pentru ca nu ajungea preot, daca un Episcop nu il hirotonea, dar el a uitat sau nu a stiut niciodata asta!!! Sa ii fie rusine!!!
    Un preot stie ca in Biserica sunt reguli si ierarhie, nu se bazeaza pe multimea pe care o incita la ura si dezbinare/
    El a gresit, a facut neascultare de autoritatea episcopala, si asta nu o data ci de muuuuuuuulte ori!
    E un nemernic, si un razvratit, merge si face slujbe, dar ce le face degeaba, pentru BANI, si scandalul acesta tot pentru bani l-a facut!!
    Nu pentru ca e duhovnicesc, un om duhovnicesc s-ar fi supus hotararii autoritatii bisericesti, si nu ar fi procedat in mod mizerabil si josnic!!
    Este un mincinos, ordinar, nu a recunoscut ca el a organizat tot mitingul, si nevasta-sa care mai este si profesoara de religie, si functioneaza cu binecuvantarea Episcopului, a adus copii de la scoala, i-a invataty ce sa spuna si a afirmat ca i-a reusit de minune mittingul!!
    Sa ii fie rusine!!!!
    e la fel ca el, o excroaca!!! si proasta pe deasupra!!
    Nu a fost in stare sa se titularizeze de atatia ani, dect pe catedra de muzica!!!! cu pile.
    Ha, ha, ha !
    Ce mentori aveti!!!

  158. bela

    Da…..ce bine stii d-le credincios!!!
    Ai perfecta dreptate. Nu e nici un neadevar in tot ceea ce spui!
    Lumea cunoaste doar o fata, din cele multe pe care le are acest popa idolesc, numit popa coste.
    Idolul lui este BANUL
    PENTRU BANI FACE TOTUL!!!
    nu are asta frica de Dumnezeu si rusine de oameni!!!
    E un mare nesimtit, si il va bate Dumnezeu pentru toata neoranduiala si razmerita din biserica, pe care a creat-o!!!

  159. axinte

    Ai dreptate Bela!!!!
    Ce fel de popa este si asta Coste!!!
    AVARITIA si nesimtirea si lipsa oricarui simtamant uman il caracterizeaza pe acest marsav.
    A reusit sa faca atata dezbinare in orasul nostru pentru ca sa isi umple el buzunarele!
    Trebuia caterisit, pentru cate a facut, insa Episcopul e bland si iertator, il mai mentine pe ticalos, nu merita acest lucru, dar sunt sigura ca isi va atrage mania lui Dumnezeu pentru toate cate a facut, si el si famila intreaga, cu Dumnezeu nu te joci!!!
    Episcopul nu e pus de Bota cum a fost el impus de Bota la Sfantul Stefan, Episcopul este ales de Sfantul Sinod, prin voia lui Dumnezeu!!!

  160. un grup de credinciosi

    In atentia Preasfintitului Pertroniu Episcopul Salajului,
    Preasfintite Parinte Petroniu NU va lasati intimidat de acest FALS Pr.Coste I. si de clica lui, luati masuri radicale impotriva acestui om care de fapt nici om nu se poate numi daramite preot, pentru cat rau a facut biserici Ort. „Sf.Stefan” din Zalau, dar nu numai acestei biserici a facut rau, ci Episcopiei Salajului si chiar intregii Biserici Ortodoxe Romane.
    Aveti aici dovezi clare (daca vizionati cliseele inregistrate de cei de la mas-media), a manipulat toti credinciosii din zona Bradet si nu numai, ci a antrenat in actiunea ce a programat-o in data de 2 si 3 febr.2013 multi tineri din mun.Zalau, prin intermediul celor doi copii ai sai, dar si cu sprijinul nemijlocit al sotiei sale, dand dispozitii clare la nesupunere. Ati vazut in inregistrarile facute de media (de la multe televiziuni si ziare), care de fapt tot de el si acolitii sai au fost mobilizate la aceste nefericite evenimente. Au pregatit din timp tot felul de pancarte si lozinci pe care le-au expus si scandat in usile Bis. „Sf.Stefan” perturband tot serviciul religios de la biserica din data de 3 febr. 2013, a pus oamenii sai sa stea la usile de intrare in biserica si sa NU lase credinciosii care au venit sa spuna o rugaciune sa intre in biserica.
    Dupa terminarea slujbei au navalit ca BARBARII in Sfantul lacas, fara a tine seama de nimic strigau in biserica precum bezmeticii daca nu chiar mai rau tot felul de cuvinte, care unui credincios nu i-ar fi permis sa le pronunte nici in alte locuri, cu atat mai putin in biserica.
    Pr. Coste I. ca un las statea bine mersi la adapost, nepasator departe de tot ceea ce se intampla la noi la Biserica,(spunand ca el nu stie nimic). Fata de acesta atitudine a lui de a indemna lume la razvratire (care nu avea un temei legal) si profanare a Sfant Lacasului nostru (biserica), va rugam a lua cele mai drastice masuri posibile. Pentru buna rabdare de a citi aceste randuri, va multumim, va dorim multa SANATATE, sa ne traiti intru MULTI si FERICITI ANI .
    Un grup de buni credinciosi din Bradet,

  161. Pentru credinciosii din Bradet si nu numai, nu va jucati cu judecatile lui Dumnezeu. Vreau sa va instiintez o realitate, in ziua de duminica cand o parte din asa zisii credinciosi, hoiduiau in fata Sf Biserici din Bradet,la h 09 cand mergea lumea la biserica,TATAL PARINTILOR COSTE A CAZUT SI SI-A DISLOCAT MANA DIN UMAR, A FOST LA SPITAL SI NU SE MAI POATE FACE NIMIC. Ce vina avea betul batran ar spune unii. are ca nu si-a educat fii in frica de Dumnezeu, si cautandu-si interesele lor, s-au folosit de unii crestini, instigandui la ura impotriva autoritatilor bisericesti si randuelilor bisericesti,mergand pana a huidui in biserica,inchizand usile biserici sa nu mearga credinciosii sa se roage, sechestrand preotii in biserica,lovind pe pr Rus in biserica cu pumnii,in coaste, in piept, in ficat si fiere. Baietii pr Coste au facut cordon in mijlocul bisericii si nu au lasat pe pr protopop Lucaciu sa cadeasca, sa se desfasoare sf liturghie, ei ca fii de preot, ai marelui duhovnic, nu stiu ca preotul dupa ce incepe sf liturghie,nu are voie sa o intrerupa, chear daca ar fi amenintat cu moarte, daca in caz de incendiu nu poate sa termine sf liturghie, trebuie sa iasa afara sa o termine de savarsit, (sf liturghie odata inceputa nu se poate intrerupe) cum au crezut ca ei pot face aceasta neleguire.Pr Coste a recunoscut ca gresit, fata de randuielile bisericesti, si-a asumat vina, atunci de ce este devina PS Petroniu,atunci de ce a trebuit sa va instige la atata ura, daca tot stia ca este vinovat. MIZA A FOST SA NU PLECE DE LA SF STEFAN, nu va este clar ca s-a folosit de voi.Pr Coste dute cat mai repede la manastire si te roaga,si voi asa zisii credinciosi, pana nu este prea tarzie. Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ierte pe toti,si asa ceva sa nu se mai intample, ca mult rau ati facut salajului, bisericii,si numelui de crestin.

  162. enoriasul

    daca ar sti lumea cine este cu adevarat costea! parintele Lucaciu a fost prea bun cu el ca nu merita ca destul a mers cu tot familionul in excursii pe spatele copiilor

  163. Dan

    Rus Vasile – fost preot in Satul Brebi. Informator al securitatii cu numele cospirativ “BREBAN”. Mergeau bietii oamenii dumineca la spovedanie si prea-sfintia sa Rus Vasile mergea lunea ca sa-i toarne la securitate. Vai ce oamenii…

Leave a Comment