Prins băut la volan și cu permisul suspendat, a încercat să mituiască un polițist

Pentru că a încercat să mituiască un polițist, un șofer din Sălaj a fost reținut 24 de ore iar acum se află sub control judiciar. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj în dosarul 73/P/2021, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Astfel, în vederea obținerii unei soluții favorabile într-un dosar penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și având suspendat dreptul de a conduce, inculpatul s-a deplasat în cursul zilei de 24 martie, la sediul unității de Poliție unde fusese citat ca suspect. Profitând de faptul că autoturismul agentului de poliție C.F., care a instrumentat cauza, era deschis, a pus în interior suma de 1.200 de lei și 750 de euro. La scurt timp, inculpatul l-a anunțat pe polițist de faptul că i-a pus un autoturism o sumă de bani și ulterior i-a promis că îi va mai da bani dacă va obține o soluție favorabilă în dosarul instrumentat de agentul de Poliție.

“La data de 25 martie 2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul de la Sălaj a dispus reținerea inculpatului P.I.F. pentru 24 de ore, iar prin Ordonanța din data de 26 martie 2021, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale. Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Leave a Comment