Cadrele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj au organizat si desfasurat, in cursul zilei de joi, un exercitiu cu forte in teren pentru antrenarea structurilor de interventie in cazul producerii unui incendiu la fondul forestier al Ocolului Silvic Simleu Silvaniei. Potrivit purtatorului de cuvant al inspectoratului, Lucian Jacodi, scopul exercitiului a constat in verificarea gradului de pregatire, desfasurare si conducere a actiunilor de interventie pentru localizarea si lichidarea urmarilor unui incendiu la fondul forestier.
S-a procedat si la coordonarea activitatiilor de cautare, salvare si evacuare a persoanelor surprinse de incendiu. De asemenea, in cadrul exercitiului s-a simulat un accident de circulatie pe DJ 108 G, in urma caruia o persoana a ramas incarcerata in autoturism si evacuarea personalului unui operator economic in urma producerii unei explozii. Fortele participante din cadrul inspectoratului au fost: grupa operativa a unitatii, Detasamentul de pompieri Zalau, Sectia de pompieri Simleu Silvaniei si Garda de interventie nr. 2 Nusfalau; la care s-au alaturat Ocolul silvic Simleu, Jandarmeria Salaj, voluntarii din Crasna, Serviciul de Ambulanta Judetean si SC. Fibrex Co Srl.