Un accident de circulatie l-ar putea costa ani grei de inchisoare pe un barbat in varsta de 43 de ani, din localitatea Zalau. In urma cu aproximativ o saptamana, acesta a accidentat mortal un barbat care mergea pe marginea drumului, intre localitatile Bobota si Sarmasag, dupa care a parasit locul accidentului si victima care inca mai traia. A doua zi a fost gasit cadavrul barbatului.
Din cele declarate de purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, cadavrul barbatului a fost gasit marti dimineata, pe un teren viran, la o distanta de aproximativ 14 de metri de carosabil. La fata locului s-a deplasat echipa operativa complexa de cercetare. Medicul legist a examinat cadavrul, insa nu s-a pronuntat in privinta cauzei decesului, cadavrul fiind transportat la spital pentru efectuarea autopsiei, a mentionat purtatorul de cuvant.
Oamenii legii au continuat cercetarile pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele survenirii decesului. Potrivit sursei citate anterior, intrucat pe drum, in dreptul locului in care a fost gasita victima, au fost identificate doua urme de franare in lungime de 26,30 metri, politistii Serviciului Rutier au plecat de la ipoteza ca barbatul a decedat in urma unui accident rutier. La fata locului nu au fost gasite urme si indicii care sa-i ajute pe politisti sa identifice autoturismul care l-ar fi putut accidenta, camerele de filmat din localitatile limitrofe nefiind functionale.
In prima faza, politistii au identificat victima, un barbat in varsta de 54 de ani, din Satu Mare, si au stabilit traseul pe care aceasta l-a parcurs in ziua in care a murit. Astfel, au aflat ca barbatul lucra, cu ziua, ca sofer pentru etnicii romi din cartierul Pusta din Simleu Silvaniei. Luni, 17 octombrie, acesta a fost in Pusta, dar a plecat spre Satu Mare pe jos. In acea seara a fost vazut pe drumul european 81, intre localitatile Sarmasag si Bobota. A doua zi, a fost gasit mort.
Extinzand cercetarile, politistii au stabilit ce anume s-a intamplat. In baza declaratiilor unor soferi care au trecut luni seara, in jurul orelor 21, pe langa locul unde a fost gasit barbatul decedat, politistii au stabilit ca satmareanul a fost lovit de o remorca tractata de un autoturism Dacia, condus de R. Lajos, de 43 de ani, din Zauan. Soferul a declarat ca, fiind noapte, l-a vazut tarziu pe barbatul care se afla pe carosabil, l-a evitat cu Dacia, insa l-a acrosat cu partea dreapta – fata a remorcii. Dupa impact, a parasit locul accidentului fara sa anunte politia despre cele intamplate. Se pare ca, dupa ce a fost lovit de remorca, barbatul s-a tarat pana in locul in care a fost gasit mort, a declarat Tincuta Dumuta.
Autorul accidentului este cercetat pentru ucidere din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei. Acesta a fost prezentat instantei de judecata cu propunerea de arestare preventiva,insa aceasta a decis cercetarea lui in stare de libertate. Daca va fi gasit vinovat, barbatul risca sa primeasca pana la cinci ani de inchisoare pentru ucidere din culpa si pana la sapte ani pentru parasirea locului accidentului.