Poliţiştii sălăjeni au împărţit amenzi de peste o jumătate de milion de lei

Pentru ca sezonul estival să fie petrecut în siguranță, în perioada 26 august-8 septembrie a.c., poliţiştii sălăjeni au acționat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, dar și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Potrivit oficialilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, în intervalul amintit, polițiștii au intervenit la 240 sesizări primite de la cetățeni, 174 fiind apeluri prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

La acțiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigarea criminalității economice și de la structura de investigaţii criminale. Sesizările cetăţenilor au vizat 190 de infracțiuni, din care 131 judiciare, 25 la regimul circulaţiei rutiere, șapte de natură economică și 27 au constituit alte fapte. Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 82 de persoane.

Sursa citată a mai precizat că oamenii legii au aplicat 281 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 12 pentru fapte de natură economică şi 109 pentru fapte de altă natură

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, rutieriştii au desfăşurat activităţi ce s-au lăsat cu peste 1.700 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cinci sancțiuni vizând consumul de alcool, 702, încălcarea regimului legal de viteză şi 997, alte abateri. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 530.000 de lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reținut 78 de permise de conducere, dintre care cinci pentru consum de alcool şi 31 pentru viteză. În plus, au retras 43 certificate de înmatriculare.

One Thought to “Poliţiştii sălăjeni au împărţit amenzi de peste o jumătate de milion de lei”

  1. Anonim

    ,Despre masacrul de la Traznea 09.09.1940 nimic.Sa va fie rusineeeee.

Leave a Comment