Polițiștii din Sălaj sunt învățați să acorde primul ajutor

Polițiștii sălăjeni urmează în această perioadă cursuri de prim ajutor. Acestea sunt realizate de personalul medical al SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj.

Structurile operative ale Poliției intervin deseori primele la evenimente soldate cu răniri de persoane, astfel că până la sosirea personalului medical specializat în acordarea asistenței medicale, polițiștii și jandarmii pot contribui la salvarea de vieți, prin acordarea primului ajutor victimelor. În multe situații este esențial ca, până la sosirea unui echipaj medical, personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să intervină pentru a acorda primul ajutor de bază victimelor aflate în situații medicale critice.

„Însușirea cunoștințelor cu privire la modalitatea de acțiune în diferite situații și dobândirea deprinderilor practice le vor fi de un real folos colegilor noștri pentru a putea oferi primul ajutor necesar celor a căror viață este pusă în pericol”, au precizat reprezentanții SMURD Sălaj. Obiectivele acestor cursuri constă, atât în dobândirea deprinderilor pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor fără echipamente, cât și în formarea deprinderilor de utilizare a defibrilatoarelor semi-automate care vor fi amplasate în spațiile publice.

 

Activitățile fac parte dintr-un program național de pregătire a personalului MAI, beneficiari fiind toți polițiștii, indiferent de structurile din care fac parte.

One Thought to “Polițiștii din Sălaj sunt învățați să acorde primul ajutor”

  1. […] Polițiștii sălăjeni urmează în această perioadă cursuri de prim ajutor. Acestea sunt realizate de personalul Citeste mai mult […]

Leave a Comment