UPDATE Poliţist şimleuan desfigurat în bătaie de un coleg

Mircea Gaidoş, un agent de la Poliţia Orăşenească Şimleu Silvaniei a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost snopit în bătaie de colegul său, Ioan Onica. Agresiunea a avut loc marţi, 16 ianuarie, după petrecere prilejuită de bilanţul anual, când poliţiştii din zona Şimleului au petrecut la Cabana Brădet din oraş.

Surse din anturajul celor doi susţin că la plecarea de la cabană, pe fondul consumului de alcool, între agenții Mircea Gaidoş, 29 de ani, şi Ioan Alin Onica, 26 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, din motive deocamndată necunoscute, cel dintâi fiind băut măr. Incidentul a fost anunţat printr-un apel telefonic anonim la 112, la faţa locului deplasându-se atât poliţiştii, cât şi un echipaj SMURD. Victima a fost găsită plină de sânge, însă conştientă. „Marţi, 16 ianuarie, la ora 23.07, un echipaj SMURD de la Secţia Şimleu a fost solicitat să intervină în apropiere de Cabana Brădet din localitate, la o persoană rănită. La faţa locului, salvatorii au găsit un bărbat care prezenta plăgi la nivelul piramidei nazale, echimoze la nivel frontal, cu posibilă fractură de craniu şi pneumotorax (acumulare de aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic, n.r.)”, ne-a declarat Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj.

Poliţistul agresat a fost dus de urgenţă la Spitalul Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu, pentru ca, după mai puţin de două ore, să fie transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. „Întrucât a fost deschis un dosar de cercetare penală, informaţii referioare la acest caz pot fi furnizate doar de instituţiile abilitate”, au transmis reprezentanţii unităţii spitaliceşti, ca răspuns la solicitarea cotidianului „Magazin Sălăjean” privind starea de sănătate a pacientului.

Agresorul şi victima sunt colegi la Compartimentul ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei Şimleu, cel dintâi fiind încadrat acolo în urmă cu doar o lună, după mai mulţi ani în care a lucrat la IPJ Ilfov.

Despre victimă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Aurel Ştirb, susţine că a fost cercetat disciplinar de mai multe ori, pentru probleme de comportament. Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi repartizat unui procuror, care l-a audiat în cursul zilei de miercuri pe Onica, urmând să stabilească încadrarea juridică a faptelor.

În paralel cu cercetarea coordonată de procurori, IPJ Sălaj efectuează o anchetă internă. „La scurt timp după producerea incidentului, am trimis la faţa locului o echipă de cercetare, inclusiv pe şeful Serviciului Judiciar. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a preluat cauza. În paralel cu ancheta procurorilor, facem şi noi o cercetare. În funcţie de concluziile procurorilor, agentul agresor ar putea fi pus la dispoziţie”, a precizat Aurel Ştirb.

Alte articole

25 Thoughts to “UPDATE Poliţist şimleuan desfigurat în bătaie de un coleg”

  1. Riciu

    Nu s-au putut împărți pe chiftele.

    1. Alin

      :)))))) s-a “afumat” ciolanul prea tare

  2. Anonim

    Mai frate tot mai mult iese la suprafata putreziciunea din pulitia romana! Oare urmeaza sa mai vede….o crima eventual?

  3. Alfaman

    Mai bine ca se bat intre ei decat sa agreseze sexual vreun copil.

  4. Anonim

    se plictisesc ! ii vezi pe strada, dar parca nu exista !
    cand ati vazut ultima data un politest sa intervina undeva, fara sa fie trimis de sefi? merg in patrula si trec pe Langat tine fara sa te vada, indifferent ce faci ! isi merita soarata si pacat ca au prea multe drepturi !
    dar din pacate printre ei mai sunt si oamni buni, dar acerstia sunt marginalizati

  5. Abc

    Asa ceva n-am mai auzit!
    Is bugetari băieții platiti bine din bani publici
    Au tot felul de avantaje inclusiv banchetul ăsta si ei in loc sa manance un aperitiv, o friptură, un ciolan sa bea un pahar de suc sau de bere fara alcool ei se imbata ca porcii si se bat?!?
    Serios???
    Cum naiba ii platim sa isi dea omor unu la altul?

  6. Anonim

    Toti sunt platiti sa aduca bani la buget din amenzi date omului de rand.

  7. Anonim

    Vitezu
    Nu te mai mira nimic în ziua de azi. Nu ai ce aștepta de la ei. Sunt luați de pe strada și făcuți polițiști la apelul bocancilor. Au plecat profesioniștii. Au rămas lepadaturile astea. Nu cunosc meserie de doi bani dar la prostii sunt pe primul loc.

  8. ANONIM

    De comentat aiurea toți sunteți buni

    1. Anonim

      Dar ce comentariii „aiurea” vezi tu, draga,in fata unei asemenea atrocități? Vrei comentarii blânde?

      1. .|.

        Auzi, daca nu ai nimic de lucru în afara sa stai pe Facebook și sa tot comentezi mai bine ți-ai face 🙂 nu ști mai bine că mine ce sa întâmplat acolo așa că taci 😉

        1. Anonim

          Ce s-a intamplat? daca stiai sau vazut dc nu ai intervenit? sau v-ati saturat de pedofilie si asta e noul sport national, batai intre politisti?

        2. Anonim

          saraca gramatica

        3. Anonim

          Ai dreptate !nu-ai tu stii ce se intampla acolo!,pentru ca esti ca si ei..Doar politisti si pesedisti stiu sa faca asa ceva!

  9. EU

    Suntem in siguranta 🙂 daca l-a batut pe colegul sau in halul ala inseamna ca stie bataie si poate sa ne apere si pe noi :))RUSINE SA LE FIE

  10. Anonim

    Agresorul e de la Bucale?

  11. Anonim

    Esti frumos mai nemernicule cu tigara in mina,castrat meriti ,pe viu,si nici nu ceva mai mult ,cum ai putut sa faci asa ceva,cum te-a lasat sufletul sa-l nenorocesti ca un animal,Dumnezeu sa te pedespseasca

  12. Ion Ardeleanu

    Vai, vai, vai ce urat vorbiti/scrieti despre ” oamenii legii”, care respecta „ad literam „legea, sunt manierati, cu mult bun simt ,devotati si numai in sprijinul cetatenilor.

  13. Coco

    Ce fapte rele a facut agresoru de a venit de la IPJ Ilfov ?

  14. Anonim

    PE SURSE – VOM AVEA UN MINISTRU FEMEIE DIN SALAJ

    ESTE O DOAMNA SUPUSA LUI VIORICA DANCILA

  15. Anonim

    Bine ca nu a avut arma din dotare ???

  16. Pedeapsa maxima prevăzuta

    Onica merita Sa execute pedeapsa maxima prevazuta pentru tentativa de omor si sa plătească despăgubiri lui Gaidos in solidar cu părinții care nu l-au crescut bine, si cu prietenii care ii luati apararea si ii gasiti justificare la aceasta tentativa de omor

  17. Anonim

    da bilanțul prostiei din poliție când e?

  18. Anonim

    Pentru 13;07- Nu trebuie bilant, la ei prostia e tot timpul la cote maxime .

  19. CitizenJohn

    Nu este arestat. Cel putin momentan. Este acasa bine merci si liber. Armoniei, nr.9, bl.60, sc.C, et.1, ap.48. Puteti sa ii bateti la usa sa il intrebati voi direct cum sta treaba, ce pile are si de ce suntem dezinformati.

Leave a Comment