Ploi si vanturi puternice la Zalau

Ploi si vanturi puternice la ZalauDetasamentul de Pompieri Zalau din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj a intervenit, miercuri, la ora 19:30, cu o motopompa transportabila, pentru a scoate apa din scara blocului T1, de pe strada Pacii din municipiul Zalau. Dupa cum ne-a relatat Lucian Jacodi, purtator de cuvant al ISU Salaj: datorita precipitatiilor abundente, reteaua de canalizare nu a facut fata debitului de apa, fapt care a dus la inundarea holului blocului pe o suprafata de aproximativ 40 mp. Tot in aceeasi seara, la ora 22:30, pompierii au intervenit cu o autoscara, la acoperisul blocului C6 de pe strada Nazuintei, pentru inlaturarea unei placi de azbociment care s-a desprins datorita vantului puternic, existand pericolul ca, in cadere, aceasta sa accidenteze persoanele care treceau prin zona.

Munitie neexplodata la Dragu

Echipa pirotehnica din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj a fost solicitata sa intervina, ieri, in jurul orelor 16, pentru asanarea de munitie ramasa neexplodata in gospodaria unui cetatean din localitatea Dragu. Ajunsi la fata locului, pirotehnistii au identificat munitia ca fiind o bucata de cartus de calibrul 7,62 de mm si o bucata de antiaeriana de calibrul de 37 de mm, din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Dupa cum ne-a declarat Lucian Jacodi, purtatorul de cuvant al ISU Salaj, munitia a fost descoperita de catre un cetatean, pe nume Ovidiu R., in timp ce sapa in gradina gospodariei sale. Prin urmare, aceasta a fost ridicata, transportata si depozitata in conditii de siguranta, in vederea distrugerii. Reprezentantii ISU Salaj recomanda cetatenilor ca la gasirea unor elemente de munitie neexplodate sa anunte cel mai apropiat organ de Politie sau ISU Salaj, la numarul de telefon 112, fara a le atinge si a schimba pozitia acestora.

Modificari privind eliberarea cazierului judiciar

Incepand de ieri, Conform Ordonantei de Urgenta nr. 70 din 14 iunie 2009, pentru obtinerea certificatului de cazier judiciar a fost fixata o taxa in cuantum de 10 lei, pentru eliberarea acestuia in regim normal, persoanelor fizice si juridice, inclusiv persoanelor aflate in state membre ale Uniunii Europene. Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se face in termenul de pana la trei zile, prevazute in Legea 290/2004, privind cazierul judiciar. La depunerea cererii, solicitantul va prezenta lucratorului de la ghiseu, pe langa chitanta de 1 leu care se achita la oficiile postale si la Serviciul Impozite si Taxe din cadrul Primariei Municipiului Zalau, si un timbru fiscal de 1 leu, achitat tot la oficiile postale, si o chitanta de 10 lei, achitata la trezorerie.

Lovita pe trecerea de pietoni

O femeie a fost lovita de o masina, ieri, in jurul orei 12, in timp ce traversa strada Unirii din Zalau, chiar pe trecerea de pietoni. Din datele prezentate de Politie, se pare ca Oana C., de 25 de ani, din localitatea Pirosa, judetul Salaj, aflata la volanul autoturismului, nu a acordat prioritate de trecere Minodorei C., de 46 de ani, din Zalau, care traversa strada pe trecerea de pietoni marcata si semnalizata corespunzator. In urma accidentului, femeia a fost accidentata grav.

Leave a Comment