Pietonii, în vizorul Poliției. Aproape 300 de sancționați în două luni

Polițiștii rutieri acționează pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni. Astfel, în primele două luni ale acestui an polițiștii au acționat, în tot județul, pentru depistarea pietonilor care nu respectă regulile de circulație, iar în urma activităților au fost aplicate 297 de sancțiuni contravenționale pentru traversare neregulamentară și pentru deplasarea necorespunzătoare pe drumul public. După cum au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, tot în periaoda menționată, din vina pietonilor, pe drumurile din județ s-au produs două accidente de circulație grave, soldate cu o persoană decedată şi una rănită grav.

Atenţie pietoni!

Pe această cale, reprezentanții IPJ Sălaj vin cu câteva recomandări de care cetățenii trebuie să ţină cont atunci când se află în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă. ”Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public; traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat că din ambele sensuri nu se apropie niciun autovehicul; respectaţi culorile semaforului; nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii și fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!”, sunt câteva din recomandările polițiștilor sălăjeni.

Alte articole

Leave a Comment