Pensionarii sălăjeni, într-o competiţie de pescuit pe lacul Vârşolţ

Alexandru Moldovan

Circa 50 de vârstnici şi-au testat abilităţile de pescari, joi, la cea de-a VIII-a ediţie a Cupei Pensionarului Sălăjean, desfăşurată în mod tradiţional pe lacul de acumulare de la Vârşolţ.
Ca şi ediţiile precedente, competiţia de pescuit sportiv a fost organizată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău, în colaborare cu Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj, cu sprijinul Instituţiei Prefectului, Primăriei Zalău şi Consiliului Judeţean Sălaj.
„Am ajuns la a VIII-a ediţie a concursului de pescuit sportiv pentru pensionari Cupa Pensionarului Sălăjean. N-am crezut, dar s-a întâmplat şi în continuare ne vom strădui să organizăm cât mai multe ediţii, pentru că am observat că pensionarilor le place acest concurs”, a precizat, la finalul competiţiei, preşedintele CARP Zalău, Ioan Ivaşcău.
Cel mai în vârstă dintre participanţi a fost Vasile Dobocan, care va împlini în curând 80 de ani. După o viaţă în care a lucrat ca lăcătuş, sudor şi fierar betonist, în Libia, Ucraina, Timişoara sau Zalău, el se relaxează acum la câte o partidă pe pescuit.
„Îmi place pescuitul şi am participat la toate ediţiile de până acum ale Cupei Pensionarului. Sunt foarte calm şi îmi place liniştea pe care o am atunci când pescuiesc”, a declarat Vasile Dobocan.
După întrecerea în care vârstnicii au avut de luptat în primul rând cu căldura insuportabilă, cei mai norocoşi în ceea ce priveşte capturile de peşte au fost răsplătiţi cu diplome, medalii, premii în bani şi articole de pescuit, oferite de organizatori.

Leave a Comment